Trăim o stare de îngrijorare generală care coboară asupra nației ca un giulgiu mortuar. Noi, oamenii de rând, populimea…, nu și milionarii, politicienii sau categoriile privilegiate ale vremurilor. Sunt zeci de motive. Doar unele reale, majoritatea lor covârșitoare fiind inventate sau alimentate de cozile de topor plătite.
Cine conduce România?
Ne temem să nu ajungă țara în război. De parcă ar depinde de noi. Am ajuns insignifianți și tolerați, poziționați pe strapontina istoriei, în niște vremuri tulburi. Cu un președinte abulic și incoerent, suntem clasați ca importanță după Albania, Afganistan, Somalia sau Yemen. Omul nostru nu are calități ca om de stat, fiind doar un simplu oengist perseverent, ajuns conjunctural locatar la Cotroceni. Nu are prestanță, prezența fizică este ștearsă, fața forțat zâmbitoare ca a unui copil aflat prima oară la grădina zoologică, total fără expresie sau determinare. Dacă în campanie avea un pic de vlagă, acum pare suferind de alexitimie sau distimie.
Cu toate acestea, Nicușor Dan reprezintă răul mai mic raportat la megalomanul simionic lipsit de asertivitate, fără valențe emoționale sau decență, personaj belicos și zgomotos.
Un premier singur împotriva tuturor
Premierul Bolojan, soluția dorită de majoritatea românilor responsabili în 2024, a ajuns să lupte cu toată lumea, începând cu profitorii din propriul partid. Fapt ce-l situează într-o stare de autofagie nefuncțională. Deși este bine intenționat, fără susținere și sabotat de fariseii din PSD, se zbate să afle calea de a ieși din rahat, stare creată de alianța incestuoasă liberalo-socialistă din ultimii ani. Dar nu va reuși, căci am senzația că e ca omul care scoate apa din fântână cu sita și urcă nucile în pod cu furca.
Aleșii locali și mecanismul îmbogățirii
Primarii și președinții de „județeană” sunt niște aleși locali care vor aceste funcții, în marea lor majoritate, pentru a se îmbogăți și a alimenta pușculițele partidelor. Altfel, de ce ai vrea să fii primar sau șef de județeană pentru 2.500 euro pe lună, adică salariul unui salahor în construcții din Franța? Doar că… din „proiecte”, lucrări publice, în general achiziții, se generează valori imense care pot ajunge la sute de mii sau chiar milioane de euro pe an.
De ce nu verifică ANI, ANAF și alte structuri cu denumiri de acronime averile lor? De aia, pentru că și acolo sunt tot politicieni numiți și nu funcționari publici infailibili.
Ce spun cetățenii?
De prea multe ori nimic sau prostii. De la expresii cu valoare de scuză de genul „de unde muncești de acolo trăiești”, „obrazul subțire cu cheltuială se ține” și până la expresii justificative, precum: „nu-i prost cine cere…”, „o furat, dar o și făcut ceva”, talpa țării înțelege că suntem o nație fatală, cu deprinderi și obiceiuri fanariote genetice.
Într-o discuție recentă, luând partea premierului pentru măsurile luate, fapt petrecut într-o piață publică, reacția vox populi a fost: „No, știi ceva, mata, pe noi nu ne interesează deficit și nu știu ce balanțe. Trebuia să facă Ilie cela ce-o făcut PSD-ul, să ia mai departe împrumut și să mărească salariile, pensiile, alocațiile, să țină subvențiile la corent și gaz, nu să puie biruri. Că doară nu le plătea el împrumuturile, nici noi, ci ăia de după noi. De ce să strâng io cureaua, să strângă alții… Că să mă bată D-zo dacă nu era mai bine cu Călin cela și Semion, că o zis ăia că îi scote cu parul pe venetici din țară.”
Cu un asemenea nivel de educație civică și culturală, spălat pe creier și manipulat de televiziuni precum R&R, nu trebuie să ne mire că poporul alege politicieni care devin parlamentari, miniștri, președinți, niște surtucari având creierul în izmene și conștiința în gumari.
Onoarea în politică e ca rahatul de câine
În 36 de ani am văzut mult prea puțini politicieni care aveau și onoare. Și asta pentru că onoarea implică integritate morală, demnitate publică, reputație și prestigiu real. Nu licențe fabricate de universități dubioase, imaginea de jurnaliști plătiți, televiziuni tip bordel sau intelectuali mercenari. Onoarea te obligă să spui adevărul oamenilor, să nu minți și să nu profiți de beneficii ori privilegii necuvenite. Onoarea te obligă să demisionezi dacă partidul, parlamentul, Guvernul sau Președintele o iau razna sau nu-și respectă angajamentele.
Ați văzut mulți senatori sau deputați care au preferat să plece din Parlament, renunțând la indemnizații de 2.500 euro și sume forfetare de 7.000 euro lunar?
Politica, școală de prostituție morală
De fapt, partidele politice rămân niște școli de prostituție morală în care ajung să presteze cei care nu sunt capabili să mânuiască un pickhammer, mistria, foarfeca de croitorie sau furtunul de la vidanjă. Tot de aceea nu se va face reforma administrativă cu 8 regiuni, Parlament cu 300 de deputați sau… consilii civice de cartier în Baia Mare.
Fără onoare, avem doar niște gunoaie în costume Armani, cu poșete Cavalli, pantofi Jimmy Choo, indivizi pensați, cu implant penian, și ciocănitoare tunate în băi hialuronice.
Mințile mici vor să ne convingă că au dreptate
Se impune o mențiune. Renunțați la televizoare, abonamente la Netflix sau HBO, la Facebook și TikTok… chiar dacă sunt gratis. Doar așa opriți spălarea pe creier, manipularea, incitarea la rebeliune, discursul imbecil și minciuna endemică. Altfel, veți acumula atât de multă ură încât vă veți certa cu familia, vecinii, amanta, popa sau gunoierii.
Puneți mâna pe cărți, citiți și învățați marile lecții de viață scrise, dar mai ales gândiți cu propriile minți. Indiferent dacă sunteți pensionari de lux, speciali sau politici, medici, șoferi de tir, poștași, stewardese sexuale, gigolo de profesie sau profesori universitari.
SOMOGYI Attila
Vezi ce spunea Eminescu despre „pătura superpusă”, un diagnostic dur al României politice