- Publicitate -
Ad imageAd image

PROTESTE LA TRIBUNALUL MARAMUREȘ – Cum se va face judecarea cauzelor de acum înainte

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Protest al juddecătorilor din Maramureș, printre altele, având în vedere proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind u¬nele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor în data de 13 de¬cem¬brie 2023 și introdusă pe lista ședinței Guvernului României din data de 14.12.2023, apreciind că întreg demersul legislativ are ca principal efect subminarea și sfidarea puterii jude¬că¬torești, cu directa con¬se¬cință a ruperii echilibrului între puterile statului, fiind vădit neconsti¬tu¬ţio¬nal, lipsit de previzibilitate şi transparenţă şi în totală contradicţie cu principiile consacrate la nivelul jurisprudenţei instanţei superioare (CEDO), respectiv, principiile proprietăţii, interesului ge¬neral şi executării benevole, din partea statului, a obligaţiilor ce-i incumbă în hotărâri ju¬de¬că¬toreşti executorii şi definitive, respectiv constatând încălcarea principiului independenţei judecătorilor”.

Adunarea generală a judecătorilor din Tribunalul Maramureș a decis ca începând cu data de ieri, 14 decembrie, ca judecarea cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Maramureș, cu excepția celor urgente, să se amâne pe perioadă nedeterminată,

„S-a mai de decis regularizarea cererilor de chemare în judecată și procedura prealabilă se efectuează doar în cauzele urgente, Programul compartimentelor Arhivă-Registratură se reduce la intervalul orar 10.00-12.00, zilnic. Judecătorii Tribunalului Maramureş, în vederea garantării independenţei magistraţilor şi asigurării funcționării normale a justiţiei ca serviciu public, solicită normarea activităţii judecătorilor, adaptarea schemelor de personal – judecători şi personal auxiliar de specialitate şi asigurarea ocupării tuturor posturilor vacante din sistem, asigurarea resurselor materiale adecvate în scopul desfăşurării în condiţii optime a actului de justiţie – sedii instanţe, infrastructură informatică etc,  stabilitatea legislativă necesară asigurării predictibilităţii actului de justiţie, revenirea asupra Ordonanţei de Urgenţă și eliminarea articolelor care au drept consecinţă directă încălcarea flagrantă a forţei obligatorii a hotărârilor  judecătoreşti, plata drepturilor salariale restante și plata tranşelor aferente anului 2023 stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi acte administrative”, arată oficialii Tribunalului Maramureș.

Ce trebuie să știe maramureșenii este că Lista cauzelor urgente înseamnă:
În materie penală:
– cauzele cu inculpaţi aflaţi sub imperiul măsurilor preventive dispuse în respectiva cauză şi cererile în legătură cu acestea;
– cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi;
– cererile formulate de condamnaţi în cursul executării pedepsei sau a măsurii educative;
– măsuri asigurătorii şi măsuri de siguranţă;
– cauzele în care există riscul de a se împlini termenul de prescripţie a răspunderii penale a pedepsei.
În materie civilă:
– ordonanţă preşedinţială în cauzele cu minori;
– ordin de protecţie;
– măsuri de protecţie speciale pentru minori;
– adopţie;
– suspendarea provizorie a hotărârilor primei instanţe până la soluţionarea apelului sau recursului;
– suspendare grevă;
– nulitate grevă;
– abţinerea întregii instanţe şi conflictele de competenţă care vizează cauzele urgente sta¬bi-lite de către judecătorii;
– suspendarea executării actului administrativ.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu