Proiectul reabilitării bulevardelor Decebal și Independenței a intrat în procedura de achiziție

Ad imageAd image

Primăria municipiului Baia Mare a lansat procedura de achiziție publică pentru reabilitarea bulevardelor Decebal și Independenței. Valoarea lucrărilor pentru cele două străzi se ridică la 48.397.259,38 lei, fără TVA, iar durata contractului de execuție va fi de 36 de luni de la începerea lucrărilor.

”Am parcurs pașii necesari și am intrat în procedura de achiziție cu primele două bulevarde, Decebal și Independenței. Imediat ce va fi finalizată procedura de atribuire, vom semna un contract cu clauză suspensivă și, de îndată ce vom avea finanțarea, vom începe lucrările. Estimăm că, tot în acest an, vom avea semnat și contractul de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Bulevardul Independenței va fi modernizat pe o lungime de 2,5 kilometri, pe tronsonul dintre bulevardul Unirii și sensul giratoriu de la Dacia Service, în vreme ce pe bulevardul Decebal lucrările vizează o lungime de 826 metri, pe tronsonul între bulevardul Regele Mihai I și strada Victoriei, stradă unde au început de curând lucrări asemănătoare. Proiectul prevede și configurarea de trasee dedicate cu prioritate pentru transportul public în comun și piste de biciclete.

”Cel mai important este, însă, că prin acest proiect vom îmbunătăți traficul rutier din oraș, siguranța participanților la trafic și calitatea infrastructurii rutiere. Sigur, în Baia Mare nu avem aceleași probleme de congestionare a traficului precum există în alte orașe. Cu toate acestea, sunt convins că mereu se poate mai bine, iar dorința mea este să ating fiecare dintre obiectivele pe care mi le-am asumat înaintea voastră, să continui lucrurile bune care s-au făcut în Baia Mare și, împreună cu fiecare dintre voi, să demonstrăm că se poate!”, a conchis Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu