- Publicitate -
Ad imageAd image

Proiectul Mara Nord: Stații de reîncărcare a mașinilor electrice pe mai multe drumuri județene din Maramureș

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Consilierii județeni au aprobat zilele trecute indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Monitorizarea digitală a traficului și instalarea unor stații de alimentare cu combustibili alternativi pe drumurile județene din Maramureș cuprinse în proiectul Mara Nord, rezultați dintr-un studiu de fezabilitate.

Practic, proiectul prevede montarea a 12 stații de reîncărcare a mașinilor electrice și montarea de camere video în mai multe locații din județ.

Stațiile vor avea un punct de reîncărcare ce va permite încărcarea in curent continuu, la o putere de 60 kW a vehiculelor electrice si un punct de reîncărcare care permite încărcarea in curent alternativ, la o putere de 22 kW a vehiculelor electrice.

Astfel, stațiile de reîncărcare vor fi amplasate în următoarele locații:

1. Comuna Vadu Izei, DJ 186 la km 0+025;
2. Comuna Bârsana, DJ 186 la km 12+837;
3. Comuna Călinești, satul Cornești, DJ 186B la km 3+820;
4. Comuna Budești, DJ 186B la km 13+810;
5. Comuna Lăpuș, DJ 109F la km 45+750;
6. Orașul Cavnic, DJ 109F la km 74+040;
7. Comuna Ocna Șugatag, DJ 109F la km 95+190;
8. Comuna Ocna Șugatag, DJ 109F la km 95+455;
9. Comuna Ocna Șugatag, DJ 109F la km 95+727;
10. Comuna Ocna Șugatag, DJ 109F la km 95+850;
11. Comuna Ocna Șugatag, DJ 109F la km 95+997;
12. Comuna Suciu de Sus, DJ 171A la km 0+490.

Pentru monitorizarea video au fost alese locațiile de mai jos:

1. Orașul Târgu Lăpuș localitatea Rogoz DJ 109F la km 39+674;
2. Orașul Cavnic DJ 109F la km 74+049;
3. Comuna Ocna Șugatag DJ109F la km 96+203;
4. Comuna Giulești, localitatea Ferești DJ 186B la km 1+010;
5. Comuna Bârsana DJ 186 la km 13+040;
6. Comuna Suciu de Sus, localitatea Suciu de Jos DJ 171 la km 51+370;
7. Comuna Groșii Țibleșului DJ 171A la km 6+022;
8. Comuna Bogdan Vodă, satul Bocicoel DJ 188 la km 5+007.

Principalii indicatorii tehnico-economici ai investiției:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA): 5.127.503,16 lei, din care: construcţii – montaj C + M (inclusiv TVA): 2.549.396,50 lei

Stații de alimentare cu combustibili alternativi: 12 bucăți

Camere video pentru monitorizarea traficului: 8 bucăți

Durata estimată de execuţie: 18 luni

Finanţarea obiectivului de investiţii se va realiza din fonduri externe nerambursabile, bugetul de stat, bugetul local prin bugetul Consiliului Județean Maramureș, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite conform programelor de investiţii publice aprobate.

Vlad HERMAN

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu