- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT – Vor să schimbe regulile privind indemnizația de maternitate

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Printr-un proiect de Ordonanţă de Guvern publicat în transparenţă decizională pe website-ul Ministerului Sănătăţii se oferă o soluţie propunerii CNAS de utilizare a unui raţionament just, echitabil şi nediscriminatoriu pentru calculul indemnizaţiilor de maternitate, menţinându-se totodată susţinerea politicilor de încurajare a natalităţii, precum şi aplicarea unitară a măsurilor fiscale. O spune Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care precizează că-n prezent, persoanele care sunt angajate beneficiază de concedii medicale plătite, a căror bază de calcul se determină ca medie a veniturilor lor brute lunare din ultimele 6 luni din care se constituie stagiul de cotizare.

„Acelaşi calcul se utilizează şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţii de şomaj, potrivit legii. Persoanele fizice care se asigură opţional pentru concedii medicale pot alege să beneficieze de indemnizaţii pentru care baza de calcul este de până la 3 salarii minime brute, cu excepţia concediilor de sarcină şi lăuzie, pentru care baza de calcul poate fi de până la 12 salarii minime brute.

Astfel, o persoană angajată care realiza în anul 2022 venituri egale cu valoarea salariului minim brut pe ţară, respectiv, 2.550 de lei, beneficia de o indemnizaţie brută lunară de 2.168 lei, iar o persoană asigurată opţional la valoarea a 12 salarii minime brute pe ţară, respectiv 30.600 lei, beneficia de o indemnizaţie brută lunară de 26.010 lei (suma aferentă celor patru luni de concediu de maternitate fiind în total de 104.040 lei). De precizat că sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuie să deconteze sumele integrale pentru plata indemnizaţiilor în cazul persoanelor asigurate facultativ, respectiv 26.010 lei lunar, în total 104.040 lei pentru plata acestui concediu.

În practică s-a ajuns la situaţia nefirească în care persoanele care se asigură opţional, inclusiv persoanele fără venituri, în momentul în care află că sunt însărcinate, încep să plătească doar timp de şase luni cele două contribuţii – cea de asigurări sociale de sănătate la salariul minim şi cea pentru concedii medicale la plafonul maxim de 12 salarii minime, după care renunţă la contract si la plata contribuţiei, dar încasează suma menţionată anterior de 104.040 lei”, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Ca fapt divers, în perioada 2021 – 2022, la nivelul CNAS, în ceea ce priveşte persoanele fizice care au încheiat contracte pentru concedii şi indemnizaţii medicale cu casele de asigurări de sănătate, s-a constatat că în anul 2021 am avut 9,18 milioane de lei sume încasate și 167,84 milioane de lei sume efectuate, respectiv în primele 8 luni din 2022 am avut 7,12 milioane de lei sume încasate și 119,22 milioane de lei plăți efectuate.

„În aceste condiţii, propunerea nu face altceva decât să aducă la justa valoare nivelul indemnizaţiilor de maternitate, prin raportarea bazei de calcul a acestei indemnizaţii pentru persoanele fără venituri sau care realizează venituri din activităţi independente, la veniturile pentru care se plăteşte contribuţia de asigurări de sănătate şi la cele înscrise în declaraţiile care vor constitui baza de calcul a concediilor şi indemnizaţiilor medicale, inclusiv pentru indemnizaţiile de maternitate. Astfel, o persoană care se va asigura opţional la 3 salarii minime brute pe ţară, poate beneficia de o indemnizaţie brută lunară de 7.650 de lei.

În cazul aprobării noilor reglementări, acestea se vor aplica doar persoanelor fizice fără venituri sau care realizează venituri din activităţi independente şi care vor dori să se asigure opţional, iar reglementările nu vor acţiona retroactiv”, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu