- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT – Tratamentul medicamentos devine mai ușor accesibil pentru bolnavii cu tulburare depresivă majoră

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Din iulie bolnavii cu tulburare depresivă majoră vor putea obține mult mai ușor decât acum tratamentul medicamentos, conform unui proiect lansat în dezbatere publică de cei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În scopul creşterii accesului bolnavilor cu tulburare depresivă majoră la tratament medicamentos, precum şi pentru armonizarea cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 331/2023, prin actul normativ se propune introducerea în cadrul Programului naţional de sănătate mintală a unui nou subprogram – Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră.

„Se dorește asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu toxicodependenţă, precum şi testarea metaboliţilor stupefiantelor la aceştia, acordarea serviciilor conexe persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu tulburare depresivă majoră”, se arată în nota de fundamentare.

De asemenea, proiectul amintit mai stabilește că „decontarea pentru programele naţionale de sănătate curative se efectuează de către casele de asigurări de sănătate, în ordine cronologică, în limita sumelor disponibile aprobate cu
această destinaţie, în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii, cu excepţia serviciilor prin tratament Gamma Knife, serviciilor de diagnosticare şi monitorizare a leucemiilor acute, serviciilor de diagnosticare a tumorilor solide maligne, respectiv sarcom Ewing şi neuroblastom, serviciilor medicale paraclinice, serviciilor conexe, serviciilor de dializă şi a celor de radioterapie pentru care decontarea se face în termen de 30
de zile de la data depunerii facturii”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu