- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT – Situațiile în care vei putea putea depăși linia continuă, fără să riști sancționarea

Ad imageAd image

Codul Rutier ar urma să se modifice. Șoferilor li se va oferI astfel posibilitatea de a putea trece linia continuă fără a risca să fie sancționați de polițiștii rutieri. Este vorba despre o Propunere legislativă pentru completarea articolului 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, recent înregistrată la Senat.

Din expunerea de Motive la acest proiect de lege aflăm că „prezenta inițiativă propune permiterea și nesancționarea manevrei de depășire care presupune trecerea peste axa care separă sensurile de circulație pentru depășirea obstacolelor de orice natură, oprite, staționate sau care se deplasează cu viteza de maxim 30 km/h, ca de exemplu un copac căzut pe drum, un autovehicul avariat care ocupă și o parte din carosabil, vehiculele cu tracțiune animală, animale sau bicicliști, în măsura în care sunt respectate condițiile necesare pentru asigurarea siguranței în trafic, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”.

În acest moment, nerespectarea regulilor privind depășirea se sancționează, potrivit Codului rutier, cu amenda din clasa a III-a de sancțiuni (maxim 8 puncte-amendă), respectiv amenda minimă este 870 de lei iar cea maximă 1.160 de lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu