- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT – Reduceri de la plata impozitelor pentru familiile cu mai mult de trei copii

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În atenția parlamentarilor se va afla un proiect de lege care vine în sprijinul familiilor cu mai mult de 3 copii. Mai precis este vorba despre un proiect de lege care acordă reduceri de la plata impozitelor pentru aceste famili. Aceste facilități fiscale ar urma să se aplice și familiilor care adoptă copii.

„Conform iniţiativei legislative, Art. 1, „Familiile, inclusiv cele monoparentale, care au în orice formă de întreţinere şi creştere legală trei sau mai mulţi copii beneficiază de reducerea la plata impozitelor, pentru un autovehicul, un imobil construcţie, un imobil teren intravilan în suprafaţă de un hectar şi un teren extravilan în suprafaţă de până la zece hectare, și anume familiile cu trei copii – 50%, familiile cu patru copii – 75%, respectiv familiile cu cel puţin cinci copii – 100%”.

Propunerea de act normativ mai stipulează că „Familiile care adoptă copii beneficiază de o reducere de 50% de la plata impozitelor”, spune Daniel Rusu, cel care a inițiat acest proiect de lege.

Acesta a mai precizat că proiectul mai presupune elaborarea normelor metodologice de aplicare cel târziu până la data de 1 decembrie 2024, pentru ca, după parcurgerea fluxului legislativ, legea să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2025.

„Proiectul de lege supus dezbaterii şi adoptării are ca obiectiv primordial susţinerea familiilor ce au în îngrijire mai mulţi copii, prin multiplicarea facilităţilor oferite acestora, precum şi de stimulare a natalităţii, în contextul în care România se confruntă cu un deficit semnificativ din acest punct de vedere.

Adoptarea acestui act normativ va conferi avantaje indiscutabile familiilor care îşi doresc mai mulţi copii, precum şi celor adoptive, în condiţiile în care, în prezent, majoritatea covârşitoare a românilor se limitează, de regulă, la creşterea unui copil, maximum doi.

Având în vedere situaţia îngrijorătoare existentă, este stringentă necesitatea unor schimbări legislative profunde, precum şi de adoptarea unor măsuri concrete de susţinere a familiilor cu mai mulţi copii, în vederea creşterii natalităţii la nivel naţional.

Reducerea impozitelor şi taxelor plătite către stat de către familiile cu trei sau mai mulţi copii, precum şi a celor care adoptă copii din sistemul de protecţie al statului, va avea efecte sustenabile pentru stimularea românilor în acest sens.

România a înregistrat în ultimii ani un trend negativ, dramatic, în ceea ce priveşte natalitatea. În ultima perioadă, au existat luni în care s-au născut cei mai puţini copii de când există datele statistice despre natalitate în ţara noastră, respectiv din anul 1930.

Iniţiativa legislativă propusă vine în mod categoric şi în sprijinul tinerelor familii, deoarece, de fiecare dată când s-au acordat anumite facilităţi, acestea au condus la o creştere a natalităţii. Propunerea legislativă încurajează tinerele familii de a avea copii, dar şi de a adopta, în contextul în care România face faţă cu dificultate fenomenului îmbătrânirii populaţiei şi a degradării structurii acesteia pe vârste.

Amplificarea acestui fenomen ar putea avea consecinţe deosebit de periculoase, fapt ce va determina, în scurt timp, reconsiderarea tuturor segmentelor societăţii româneşti, în situaţia în care o persoană activă va fi nevoită să asigure resursele financiare pentru plata pensiilor unui număr din ce în ce mai mare de persoane.

Problema natalităţii este una extrem de serioasă în România şi trebuie tratată cu atenţie, responsabilitate şi profesionalism. Statisticile îngrijorătoare sunt recunoscute şi de autorităţi, care însă nu au capacitatea necesară de a elabora noi strategii şi politici publice care să încurajeze creşterea natalităţii. Propun adoptarea acestui proiect legislativ prin care familiile cu trei şi mai mulţi copii, precum şi cele adoptive, să beneficieze de reduceri semnificative la plata impozitelor locale, economiile realizate astfel pentru cheltuielile curente fiind în măsură să le permită creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a copiilor”, precizează deputatul Daniel-Gheorghe Rusu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu