- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT PILOT – Orașul din Romania unde probele medicale vor fi trimise cu drona între spitale

Ad imageAd image
Ad imageAd image

La Oradea se întamplă lucruri deosebite. Zilele trecute, city-managerul municipiului, Mihai Jurca și managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp, au prezentat, într-o conferință de presă, detaliile unui proiect-pilot unic în România, „Drone medicale”, care se va desfășura în Oradea și care vizează transportul de probe biologice între spitale cu ajutorul dronei.

Invitat la conferința de presă a fost pilotul Rory Houston, cofondatorul și directorul general al companiei australiene Skyy Network, partenerul logistic care va implementa acest proiect pilot în Oradea.

„Ca și municipalitate, încercăm să dezvoltăm nivelul de inovare din Oradea. Colaborarea cu Skyy Network a fost inițiată în 2020, la solicitarea companiei care căuta un oraș-partener, în care să poată să dezvolte tehnologie de utilizare comercială a dronelor. Am răspuns afirmativ, iar condiția pe care am cerut-o e ca orice inovare în acest domeniu să fie implementată în Oradea. Și iată că suntem azi înaintea testării proiectului-pilot, cu toate documentațiile realizate, cu toate avizele solicitate de Autoritatea Aeronautică Civilă”, a spus Mihai Jurcă.

Primăria Oradea susține că obiectivele principale ale acestui proiect, ai cărui beneficiari sunt Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (cu toate locațiile sale) și municipiul Oradea, sunt eficientizarea costurilor în serviciile medicale oferite de Spitalul Județean, dar și dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil în spații urbane aglomerate și pe distanțe medii prin intermediul dronelor.

„Primul laborator robotizat din România pe care îl avem la Oradea și-a dovedit deja viabilitatea din punct de vedere al eficienței economice și medicale. Ca urmare, costurile pentru analize au scăzut cu 30%, iar timpul de eliberare a rezultatelor s-a scurtat cu 68%. Dacă vom reuși să transportăm rapid probele biologice, probele de sânge și medicamentele vom elimina acel ciclu de aprovizionare a laboratorului de la locații, nu vom mai mobiliza mijloace de transport, nu vom mai mobiliza personal, se vor reduce mult costurile, nu vor mai fi întârzieri și reclamații. Cred că după un an de zile de aplicare a acestui sistem de aprovizionare a laboratorului, multe municipalități vor conștientiza necesitatea acestei soluții inovative”, a adăugat managerul Spitalului Județean Oradea.

Soluția dronelor medicale nu va viza doar municipiul Oradea. Așa cum se știe, în județul Bihor sunt patru spitale orășenești: Marghita, Aleșd, Salonta și Beiuș, care vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru acele analize care nu se fac în acele spitale, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical și economii.

Proiectul-pilot – testarea dronei

După testarea dronei, se va face o analiză completă a zborului, scopul acestui proiect-pilot fiind tocmai culegerea de date, de cifre, realizarea unei evaluări a costurilor economice, a eventualelor riscuri ale zborului, o evaluare a tipului de dronă potrivit pentru astfel de operațiuni etc.

Traseul care va fi realizat în cadrul acestui proiect pilot a fost aprobat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Pe timpul zborului va exista un semnal video de la cele două camere pe care le are drona, cu detalii legate de viteză și altitudine.

Modelul de dronă folosit în cadrul proiectului-pilot este X 11, o dronă care poate decola cu o greutate totală de 11 kg și care poate transporta o încărcătură tehnică de 3 kg. Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanțe scurte în zone urbane și zboară cu o viteză de 40 km/h.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu