- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT – Ministerul Sănătății nu mai vrea să finanțeze voucherele de vacanță

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Revoltă în randul sindicaliștilor de la Sanitas după ce un proiect de O.U.G. al Ministerului Sănătății taie finanțarea pentru acordarea voucherelor de vacanță în cazul mai multor categorii de personal. Sunt vizați de această modificare a legii angajații care efectuează gărzi în UPU/CPU în baza unui contract de muncă cu tip parțial, rezidenții, personalul UPU care participă la intervenții SMURD, cabinete de medicină sportivă, cabinete de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip HIV/SIDA, programe pentru distrofici, personalul care desfășoară activitate de cercetare științifică.
„În opinia ministerului, se pare că acești angajați nu au nevoie de odihnă, deci nu mai este necesar să primească acele vouchere de vacanță care susțin recuperarea capacității de muncă după activitatea depusă pe parcursul unui an! Și aceasta în condițiile în care legea actuală spune clar: ”instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat” (art.1 alin. 2 din OUG 8/2009). La fel și Legea sănătății (Legea 95/2006) care menționează la fel de limpede că ministerul trebuie să finanțeze acordarea voucherelor de vacanță pentru aceste categorii de salariați.
Ministerul Sănătății nu este la prima ”abatere”, se pare că a pus ochii de mai mult timp pe voucherele de vacanță ale anumitor categorii de angajați din sistem, iar Federația SANITAS a fost nevoită să facă mai multe demersuri pentru a împiedica discriminarea lor. În mai 2022, Sanitas semnala ministerului că angajații care lucrează în UPU/CPU nu primesc vouchere de vacanță pentru că autoritatea centrală și conducerile spitalelor nu se înțeleg cu privire la cine este obligat prin lege să asigure finanțarea. Pe parcursul unor întâlniri din ultimele luni cu ministrul Sănătății și cu secretarul de stat pe probleme de dialog social, SANITAS a adus toate argumentele legale pentru a arăta că ministerul, în calitate de ordonator principal de credite, trebuie să pună la dispoziție fondurile necesare acordării voucherelor. La momentul acela, autoritățile au înțeles logica juridică a argumentării noastre și au promis că vor rezolva situația.
Constatăm acum că rezultatul este contrar. ”Logica” interesului financiar bate legea! Vă solicităm o modificare a legislației care să permită tuturor angajaților din sistemul sanitar, fără discriminare, să beneficieze de vouchere de vacanță finanțate de la bugetul de stat, la fel ca oricare altă categorie de salariați plătiți din fonduri publice!”, precizează Federația Sanitas.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu