Este vorba despre o propunere legislativă privind informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor din materii prime româneşti. Potrivit acestei propuneri, operatorii economici care desfășoară activități de comercializare a produselor, indiferent dacă această activitate se desfășoară în cadrul magazinelor fizice sau în mediul online, ar urma să fie obligați să se asigure că produsele provenite din materii prime românești sunt semnalizate prin aplicarea unui însemn reprezentat de drapelul național al României, imediat lângă produs și în câmpul vizual al consumatorului.
Inițiatorii acestui proiect de lege propun și amenzi pentru nerespectarea acestei prevederi, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor fiind făcută de ANPC. Așadar, nerespectarea prevederilor de mai sus se va sancționa cu amendă între 1000 și 10.000 de lei pentru operatorii economici care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancționării o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane de euro, respectiv amendă între 10.000 și 100.000 lei pentru firmele care au o cifră de afaceri anuală netă de la 2 milioane de euro până la 50 milioane de euro.
Dragoș HOJDA