- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT DE LEGE – Dotarea obligatorie cu GPS a maşinilor instituţiilor publice

Ad imageAd image
Ad imageAd image

 

Recent a fost adus în atenția parlamentarilor un proiect de lege prin care instituţiile publice care au maşini să fie obligate să le monteze sisteme GPS de localizare şi monitorizare. Inițiatorii spun că în acest fel, maşinile instituţiilor publice nu vor mai putea fi folosite în scop personal de către angajaţi.

Potrivit proiectului, instituţiile care nu vor monta GPS pe maşinile proprii nu vor mai putea să deconteze din buget cheltuielile cu combustibilul, amenda în acest caz fiind de până la 50.000 de lei.

„Prin această iniţiativă, dorim să rezolvăm problema folosirii autoturismelor instituţiilor publice în scopuri personale. Dacă ne uităm la administraţiile locale care au implementat deja măsura, vedem că au redus consumul de combustibil cu cel puţin 40%. Asta înseamnă că în aproape jumătate din timp, maşinile instituţiilor publice sunt folosite ilegal. Deşi asta nu se întâmplă încă, protejarea mediului înconjurător şi cheltuirea banilor publici într-un mod chibzuit şi transparent trebuie să fie priorităţi pentru toate administraţiile publice şi instituţiile statului român”, spun inițiatorii acestui proiect de lege.

Odată adoptat proiectul, instituţiile publice vor avea un termen de 6 luni pentru a implementa noile prevederi.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu