Programul de susţinere a crescătorilor de porci din rasele autohtone Bazna şi Mangaliţa a fost schimbat

Ad imageAd image

Programul de susţinere a crescătorilor de porci din rasele autohtone Bazna şi Mangaliţa a fost schimbat în acest an la cererea crescătorilor, cu o formulă mult mai simplă, astfel încât în trei ani de zile aceste rase să nu fie considerate cu risc de abandon, a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, relatează Agerpres.

„La cererea Asociaţiei crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, am schimbat acest program de susţinere, întrucât cel vechi era inaplicabil. După cum ştiţi un crescător primea gratis un purcel din această rasă, cel care dona primea 250 de lei, iar crescătorul care primea gratis purcelul respectiv trebuia să îl îngraşe şi să-l vândă unui abator, iar abatorul era obligat să îl preia cu 11 lei pe kilogram. Sigur că măsura a fost inaplicabilă şi foarte puţini dintre fermieri au recurs la această schemă de ajutor, pentru că erau foarte multe lucruri care nu erau acceptate, fie de către cel care primea, fie de cel care dona, dar în general de către operatorul care trebuia să ia la un anumit preţ dictat. Ne-am gândit la o formulă mult mai simplă, în care în trei ani de zile aceste rase să nu fie considerate rase cu risc de abandon şi să ajungem ca în registrul genealogic al acestei rase – secţiunea principală să fie peste 7.500 de reproducători. Asta înseamnă că nu mai sunt în risc de abandon”, a spus Oros.

Astfel, se va acorda un sprijin de 1.200 lei/cap scroafă/an cu condiţia comercializării a minim 4 purcei/cap de scroafă/an la o greutate de cel puţin 8 kg/cap, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate.

„Ca să crească efectivele de porci din aceste rase şi ca să avem convingerea că sunt rase conform Registrului genealogic am făcut această schemă de sprijin prin care se acordă 1.200 de lei sprijin pe cap de scroafă, care este trecută în Registru, după genotipare, cu condiţia de a comercializa 4 purcei în acel an, în greutate minimă de 8 kilograme şi purceii vor trebui certificaţi că aparţin acestei rase şi fiscalizaţi, astfel încât în 3 ani de zile cele două rase să ajungă de a ieşi din riscul de abandon”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, la această dată sunt înscrise în Registrul Genealogic 1.658 de scroafe din rasa Mangaliţa şi 278 din rasa Bazna, rase clasificate.

Executivul a aprobat în data de 7 mai Hotărârea privind aprobarea schemei „ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020 – 2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2020 este de un milion de lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020.

Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, respectiv producătorilor agricoli PFA, II şi IF şi producătorilor agricoli persoane juridice.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu