- Publicitate -
Ad imageAd image

PROGNOZA METEO – Vremea în ultima lună de iarnă. Cât de multe precipitații vom avea

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Meteorologii anunță pentru această săptămână că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi și el unul excedentar în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, precum și în regiunile nord-vestice. În schimb va fi deficitar în cele sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

În săptămâna 12.02.2024 – 19.02.2024, potrivit estimărilor făcute de către Administrația Națională de Meteorologie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului.

ANM subliniază că în săptămâna 19.02.2024 – 26.02.2024 temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât
cele specifice pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice. În rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est a
teritoriului.

În fine, pentru săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024 meteorologii anunță o medie a valorilor termice care se vor situa în jurul celor specifice pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale
pentru acest interval, în toate regiunile.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu