Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo valabilă pentru următoarele 4 săptămâni. Putem spune fără să greșim că iarna și-a intrat pe deplin în drepturi, cel puțin în anumite părți ale țării, dar și în zona de munte a Maramureșului. Sezonul de schi se va deschide anul acesta mai devreme, atât la Borșa, cât și la Cavnic.
Potrivit meteorologilor, în săptămâna 27.11.2023 – 04.12.2023 valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru
această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în jumătatea nordică a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice, sud-estice și la munte.
În prima săptămână a lunii decembrie (Săptămâna 04.12.2023 – 11.12.2023) – Temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice
În săptămâna 11.12.2023 – 18.12.2023, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, în timp ce regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
În săptămâna 18.12.2023 – 25.12.2023, m0ediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, vor avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile.
Dragoș HOJDA