- Publicitate -
Ad imageAd image

PROGNOZA METEO – Cum va fi vremea de Crăciun și de Anul Nou. La ce să ne așteptăm

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna decembrie. Sunt vești bune, dar și rele. Nu vor lipsi precipitațiile, dar per ansamblu se anunță a fi o lună liniștită, atât din punctul de vedere al precipitațiilor, cât și al temperaturilor. Astfel, meteorologii prognozează că în săptămâna în care am intrat valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna dinaintea Crăciunului (11.12.2023 – 18.12.2023), temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această
perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 18.12.2023 – 25.12.2023, potrivit estimărilor ANM, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de
cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În ultima săptămână a anului (Săptămâna 25.12.2023 – 01.01.2024), mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice
pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile vestice și nord-vestice.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu