Prognoză ANM: Ce vreme se arată în Maramureș în următoarele două săptămâni

Ad imageAd image

Administrația Națională de Meteorologie a publicat pe site-ul său prognoza pentru perioada 6-19 ianuarie. În Maramureș intervalul debutează cu temperaturi maxime în creștere, de la aproximativ 6-8 grade (6 ianuarie) până spre 9-12 grade în zilele de 7, 8, 9 și posibil în 10 ianuarie. Va urma o răcire semnificativă, astfel încât din 13 ianuarie temperaturile din timpul zilei vor prezenta o medie de două grade.

Media minimelor termice va avea aproximativ aceeași evoluție, de creștere de la 0 grade până spre 2-4 grade în perioada 8 – 10 ianuarie, apoi de scădere treptată până la -5…-4 grade.

Vor fi precipitații pe arii extinse în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate. Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ ridicată și în restul intervalului.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu