În România reală corupția este peste tot, inclusiv poate acolo unde nu te-ai aștepta. Dar și ei sunt oameni și au nevoi, nu? Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea şi la delegarea procurorilor din cadrul Parchetulului de lângă Curtea de Apel Craiova, împreună cu poliţişti ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova au efectuat recent 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Slatina, jud. Olt şi Craiova, jud. Dolj, pentru alcătuirea probatoriului într-o cauză penală, în care se efectuează urmărirea faţă de un procuror în cadrul unei unităţi de parchet de pe lângă tribunal.
Acesta este acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, ”în perioada noiembrie – decembrie 2023, a acceptat achitarea unor servicii de transport aerian şi a folosit în interes personal un autoturism, de la două persoane, administratori de societăţi comerciale, cercetate pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni într-un dosar penal aflat în instrumentarea sa, trei infracţiuni de favorizarea făptuitorului, raportat la faptul că, în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2024, deşi se afla în stare de incompatibilitate, a instrumentat şi soluţionat, prin clasare, două dosare penale în care erau cercetaţi, pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni, 3 prieteni de-ai săi – administratori de societăţi comerciale, iar, în perioadă mai 2022 – prezent, a păstrat în instrumentare un dosar penal în care era cercetat un alt prieten, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, raportat la faptul că, în luna decembrie 2023, acesta a dispus xerocopierea unui dosar penal şi a înaintat aceste xerocopii către o persoană fizică neautorizată și abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, a înţeles să se folosească de calitatea sa, de cunoştinţele sale juridice şi experienţa sa profesională pentru a afecta cursul unui dosar civil aflat pe rolul instanţelor de judecată, în care era parte un ofiţer de poliţie”.
În atenția procurorilor se mai află doi administratori de societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2023, au achitat contravaloarea unor servicii de transport aerian şi au încredinţat spre folosire un autoturism procurorului, în instrumentarea căruia se afla un dosar penal în care aceştia erau cercetaţi pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni, respectiv un ofiţer de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, l-a determinat pe procurorul în cauză să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul a se întocmi şi înregistra la acesta în lucru un dosar penal, de natură să suspende judecata într-un dosar civil, în care ofiţerul de poliţie era parte.
„De asemenea, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de un fost administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, i-a înmânat unui ofiţer de poliţie, autorizat în cauză că investigator cu identitate reală, sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, în acelaşi scop, al direcţionării în favoarea sa a cercetărilor într-un dosar penal.
În data de 13.03.2024, Curtea de Apel Craiova şi-a însuşit propunerea de arestare preventivă înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova faţă de acest inculpat şi a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 30 de zile”, precizează DNA.
Dragoș HOJDA
sa ia lectii de la Cluj/Baia Mare/Sighet – aici nimeni nu misca nimic in front chiar si atunci ca lucrurile ajung in presa, altfel poate am fi auzit ceva legat de cazul DIRECTORULUI Aramis in care judecatorul de la Sighet a dispus abia dupa o luna retinerea pentru 24 de ore si eliberarea ulterioara in cazul accidentului soldat cu moartea unei tinere de 21 de ani, in care soferul nu doar ca a avut o alcoolemie de 2.55 in sange, dar a fost si drogat…cand ma gandesc la cazul soferului de BOLT parca, ce a fost depistat cu 7 substante psihoactive in sange..nu-mi vine sa cred cat jos au ajuns lucrurile in societatea contemporana…