- Publicitate -
Ad imageAd image

PROBLEME – Soldat prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 2,33 alcool pur în sânge

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Un soldat care făcea parte dintr-o unitate militară din zona Moldovei a avut ghinionul de a da nas în nas cu polițiștii rutieri. Aceștia l-au simțit, prin urmare l-au testat pentru alcool. Și surpriză – soldatul băuse bine înainte de a urca la volan.

Procurorul militar de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi a dispus recent punerea în mişcare a acţiunii penale, fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de un inculpat militar din cadrul unei unităţi militare din zona Moldovei aparţinând M.Ap.N., în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

„La data de 19.03.2023, militarul a fost oprit cu ocazia unui control în trafic efectuat de organele de poliţie. Deoarece emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care inculpatul a fost condus pentru prelevare de mostre biologice de sânge la o unitate medicală. Conform buletinului de analiză toxicologică, întocmit de serviciul de medicină legală competent teritorial la data de 20.03.2023, inculpatul a prezentat o îmbibaţie alcoolică de 2,33 g%o alcool pur în sânge, la ora 19:05 şi 2,08 g%o alcool pur în sânge, la ora 20:05. În prealabil, începând cu 23.03.2023, ora 13:00 faţă de inculpatul militar (suspect la acea dată) s-a dispus de către procurorul militar de caz măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală şi împreună cu măsurile preventive dispuse (reţinerea şi controlul judiciar) au ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, anunță Ministerul Public.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu