- Publicitate -
Ad imageAd image

PROBLEME ȘOFERI – Cum poți să îți pierzi permisul din cauza avocatului

Ad imageAd image

Sunt șoferi maramureșeni care se trezesc cu dosare penale din cauză că avocații au uitat să le transmită că trebuie să predea permisul de conducere într-un anumit termen prevăzut de lege. Problema a fost adusă în discuție de către Serviciul Rutier Maramureș, polițiștii rutieri recunoscând că astfel de situații apar atunci când șoferul contestă măsurile legale luate de polițiștul rutier. Se mai poate adăuga și faptul că sunt mulți șoferi care nu cunosc legislația.

„Pe lângă toate acțiunile noastre pe care le facem în trafic, mai avem și munca de birou. Dialogăm cu cetățenii, aceștia vin la noi cu fel de fel de probleme, restituire permise de conducere, certificate de înmatriculare. Sunt zile când avem și câte 100 de oameni care vin la ghișeu. Când depistăm nereguli în trafic, aplicăm legea, în funcție de pericolul social al faptei săvârșite. Vorbim de avertisment sau amendă, la care se adaugă sancțiunea complementară, punctele de penalizare, respectiv suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile.

Avem multe constatări și de conducere cu permis suspendat. Unii cunosc acest lucru, unii nu se interesează de situația permisului și sunt depistați în trafic, având permisul suspendat. Colegii verifică acest lucru în baza de date, și li se întocmește dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 cu 2 din Codul Penal, adică conducerea unui vehicul de către o persoană căruia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Multe din aceste situații apar în situațiile în care conducătorii auto au avut inițial reținut permisul de conducere și li s-a aplicat o suspendare a dreptului de a conduce și au contestat procesul verbal”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Gheorghe Goth de la Serviciul Rutier Maramureș.

Acesta ține să sublinieze un fapt care nu este cunoscut de foarte mulți dintre șoferi și anume că respectivul conducător auto trebuie, în momentul în care contestă procesul verbal, să se prezinte cu acel certificat de grefă sau mai nou cu un extras de pe portalul instanței la Serviciul Rutier pe raza căruia a fost săvârșită fapta, singurul care are competența de a restitui permisul de conducere și a accepta certificatul de grefă. În plus, acel certificat trebuie eliberat de către Judecătoria de pe raza de competență unde a fost săvârșită fapta. Abia atunci i se restituie permisul de conducere.

„Se semnează o hârtie la ghișeu prin care este înștiințat că are obligația de a urmări situația dosarului și că în cazul în care i se respinge plângerea are obligația de a preda permisul de conducere în termenul prevăzut de lege. Dacă nu se respectă acest termen, Serviciul Rutier, fără niciun fel de comunicare, suspendă permisul de conducere în baza de date. Și așa ajungem la situația în care conducătorul auto nu se interesează de dosar, nu vin să predea permisul, instanțele ne comunică că plângerea a fost respinsă printr-o decizie rămasă definitivă și în baza de date figurează cu permisul suspendat. Ei par foarte mirați când sunt opriți în trafic. Sunt 30 de zile de la data pronunțării în care se poate preda permisul, nu de la data la care i se comunică acasă conducătorului auto, în cazul apelului. Mulți așteaptă corespondența, nu sunt atenți la textul legal. Vorbim de termenul de 30 de zile de la pronunțare doar în cazul apelului. Avem și situații în care din cauza avocaților, care din păcate, nu își actualizează articolul 118 și unii conducători auto sunt puși în situații neplăcute și se trezesc cu dosare penale, ei lăsând în seama avocaților totul, dar până la urmă răspunderea este una personală. Noi nu putem face dosar penal avocatului că nu l-a înștiințat pe om că trebuie să predea permisul. Nu e o regulă, dar au fost la noi astfel de situații”, a concluzionat Gheorghe Goth.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu