- Publicitate -
Ad imageAd image

PROBLEME – Șofer de TIR din Maramureș prins cu 10 tone de deșeuri la Petea

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea din județul Satu Mare, au efectuat, zilele trecute, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un maramureșean. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, fibră izololatoare, de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din judeţul Bistrița Năsăud.

Potrivit ITPF Sighet, în cadrul verificărilor s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 9.870 kg de fibră izolatoare aflată într-o stare avansată de degradare: „Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau necorespunzătoare. Șoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege, în cazul unor asemenea transporturi”.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu