- Publicitate -
Ad imageAd image

PROBLEME SOCIALE – Baia Mare mai are încă destule persoane care locuiesc sub cerul liber

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Baia Mare nu duce lipsă de oameni ai străzii. Îi vedem zilnic pe lângă noi, poate de multe ori îi condamnăm pentru că au ajuns așa, dar nimeni nu știe povestea lor decât ei înșiși. În mare parte sunt cam aceeași an de an, unii nu rezistă sezonului rece, apar alții noi, viața străzii e în continuă dinamică. Deși li se oferă posibilitatea de a avea o masă caldă și un pat curat, condiția fiind respectarea unor reguli, mulți preferă în continuare strada, mai ales pe perioada verii, când frigul nu mai există și nopțile sunt mai călduroase. 

Numai în ultima săptămână Poliția Locală a desfășurat, împreună cu asistenții sociali din cadrul Direcției de Asistență Socială Baia Mare, mai multe acțiuni de depistare a persoanelor fără adăpost, pentru a le furniza serviciile sociale necesare, respectiv persoanele care apelează la mila publicului, pe raza Municipiului reședință de județ. La aceste acțiuni au participat un număr de 4 polițiști locali și 6 asistenți sociali, fiind depistate 14 persoane fără adăpost care au fost identificate și conduse la centrul de asistență socială,,Azilul de Noapte’’, situat pe strada Vasile Alecsandri nr.70. Aici au beneficiat de cazare, hrană, igenizare și alte servicii sociale de care aceștia aveau nevoie.

Și totuși acest fenomen există și va exista și în continuare. Este o problemă socială nerezolvată care există de ani de zile. Pentru acești oameni găsirea unui loc de muncă este aproape un lucru imposibil de făcut, nu toți au probleme cu alcoolul, unii au avut masă și casă și le-au pierdut din diverse motive. Pentru ei fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Nu toți cerșesc, dar primesc o pâine și un salam de la câte vreun trecător cu inimă mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu