Șefa de la Serviciul de Ambulanță Maramureș, Ligia Micle, a fost trimisă în judecată, alături de alte trei persoane, pentru infracțiuni de corupție (Legea 78/2000), după cum apare pe portalul Tribunalului Maramureș. Este vorba despre dosarul 397/100/2023 înregistrat în data de 21 februarie.
DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților MICLE LIGIA-SANDA-MARINELA, manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, respectiv complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.
Au mai fost trimiși în judecată MICLEA SIMONA-CARMEN, director economic al Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, PLOSCAR NICOLETA-BIANCA, economist la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție și DAN FLORIN-MIHAI, consilier juridic la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, că în data de 04 februarie 2019, inculpata Micle Ligia-Sanda-Marinela, în calitatea menționată mai sus, împreună cu inculpatele Miclea Simona-Carmen și Ploscar Nicoleta-Bianca, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat plata unei facturi emisă de o unitate hotelieră despre care ar fi cunoscut faptul că este falsificată în modalitatea consemnării prestării unor servicii în favoarea Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș care în fapt nu s-au realizat.
Concret, în factura respectivă erau menționate servicii „închiriere sală de conferințe” deși în realitate ar fi fost vorba de „servicii de cazare” de care ar fi beneficiat doi funcționari din cadrul Ministerului Sănătății, în contextul organizării la Baia Mare a Conferinței „Medicina de Urgență Azi”, ediția a IV-a.
Precizăm că, acea conferință s-a desfășurat în sălile de ședință ale unei alte unități hoteliere, iar pentru utilizarea spațiilor respective nu au fost efectuate plăți, locația fiind pusă la dispoziția organizatorilor în mod gratuit.
În perioada mai 2019 – august 2022, inculpata Micle Ligia-Sanda-Marinela, în aceeași calitate, beneficiind de sprijinul consilierului juridic al instituției, Dan Florin-Mihai, ar fi aprobat mai multe documente în baza cărora soțul său, inginer în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, ar fi fost angajat în cadrul aceleiași unități medicale, cu contract de muncă cu timp parțial de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, la compartimentele Transport și Audit intern. Ca urmare a acestor demersuri, soțul inculpatei ar fi obținut în perioada iulie 2019 – octombrie 2022, doar de la aceste noi locuri de muncă, venituri salariale în valoare totală de 84.460 lei.
În aceeași manieră ar fi procedat și inculpatul Dan Florin-Mihai care, în perioada iunie 2019 – septembrie 2022, beneficiind de ajutorul managerului Micle Ligia-Sanda-Marinela, ar fi ocupat mai multe funcții temporar vacante, cu timp parțial de 2 sau 4 ore/zi, după cum urmează: economist, inginer IA, auditor intern și o funcție în cadrul Serviciului mișcare și exploatare auto. Pentru activitatea desfășurată la aceste noi locuri de muncă, inculpatul Dan Florin-Mihai ar fi obținut venituri salariale în valoare totală de 62.629 lei”, se arată în comunicatul DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș.
Dragoș HOJDA