Autoritatea de Supraveghere Financiară a aplicat mai multe amenzi unor persoane din cadrul BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. Cea mai mare amendă a fost aplicată directorului general al societății amintite, Alina Cecilia Andreescu, care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare.
„În sarcina directorului general s-au reținut fapte contravenționale privind efectuarea unor înregistrări în contabilitate, care nu au avut la bază documente justificative, nu au raționament economic, contravin funcționalității conturilor și care nu reflectă situația reală a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A”, precizează ASF.
Au mai fost amendați Laurent Simon Doubrovine, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., amenda fiind în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, Raluca Ioana Moise, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 55.500 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare.
„În sarcina membrilor Consiliului de Administrație al societății s-au reținut fapte contravenționale, din care rezultă că aceștia nu au asigurat un management prudent şi corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului. Având în vedere sancțiunile menționate mai sus, A.S.F. a procedat, conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019 cu modificările și completările ulterioare, la reevaluarea membrilor structurii de conducere ale căror autorizații erau în vigoare la data de 11.05.2022. În urma finalizării procesului de reevaluare, Consiliul A.S.F. a hotărât retragerea aprobării acordate doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., retragerea aprobării acordate doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A, dar și retragerea aprobării acordate domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.”, arată ASF.
Dragoș HOJDA