Cu postarea de astăzi ne aflăm tot în centrul istoric al orașului Baia Mare respectiv, pe una dintre arterele adiacente pieței centrale. Aproximativ la mijlocul laturii de sud, o străduță pietonală, scurtă și îngustă ne conduce spre o piațetă care odinioară a fost incredibil de aglomerată iar parcursul său istoric este cu siguranță demn de a fi cunoscut și admirat de către băimăreni. Acest spațiu relativ mic a „găzduit” de-a lungul timpului locațiile a patru biserici. Este vorba despre biserica parohială „Sfântul Ștefan” (finalizată în anul 1387-demantelată în anul 1847), biserica „Sfântul Martin” (dată incertă de construcție-demolată cu ocazia ridicării bisericii „Sfînta Treime” între anii 1718-1720 și, în sfârșit, al patrulea edificiu a fost biserica „Sfânta Ecaterina” despre care singura mențiune documentară este din anul 1724.
Povestea acestor biserici și implicit a vieții comunitare în diferite etape de evoluție le puteți cunoaște vizitănd vestigiile valorificate printr-un amplu proiect de reabilitare (2011-2015), un veritabil muzeu în aer liber care, de altfel, constituie actuala configurație a Pieței Cetății. Pentru localizarea în timp a fotografiei de azi avem două elemente importante. În primul rând amintim terminația modestă (în patru ape cu o cruce în vârf) a Turnului Sf. Ștefan despre care am spus, într-o postare anterioară, că este caracteristică unei perioade de tranziție așadar piața a fost imortalizată undeva în jurul anilor 1890. În al doilea rând pentru o înscriere în timp mai largă reiterăm informația documentară, amintită deja, din anul 1847, anul în care au fost înlăturate definitiv ruinele vechii biserici gotice. Autoritățile locale de atunci au aluat această hotărâre deoarece ruinele instabile constituiau o amenințare la adresa siguranței locuitorilor. Astfel, ceva mai tîrziu, în mica piață din vecinătatea turnului (singurul element de arhitectură rămas în picioare) a fost amenajat un parc de agrement, destinație pe care a păstrat-o mai bine de 100 de ani.
Conținutul tematic al fotografiei este uimitor. Spun acest lucru deoarece, iată, la ora 9 și 5 minute, oră indicată de orologiul din turn care presupunem că funcționa (un orologiu nou a fost montat în turn doar în anii 1895-1896), piața era destul de aglomerată. Toți cei prezenți, bărbați și copii, stau cu fața către aparatul cu burduf, majoritatea în poziție „țeapănă” și doar cîțiva sunt în poziție mai relaxată. De fapt, vorbim nu despre o zi oarecare ci despre o zi în care se făceau poze în parcul de la poalele turnului, un parc, după cum se vede, cu bănci, cu multă verdeață și mulți copaci ocrotiți de gărduleț. Un loc minunat pentru relaxare.
Foto 1. Piața Cetății, ultimul deceniu al secolului XIX
Foto 2. Aparat foto cu burduf, sfîrșitul secolului XIX
Text: Lucia Pop, muzeograf
Imagine: Zamfir Șomcutean, conservator
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
