115 km are traseul pe care participanții la Raliul ”Autonord” îl vor parcurge prin Țara Codrului. Reunirea concurenților, pentru confirmarea participărilor și verificările tehnice, va avea loc în parcarea Complexului Comercial Value Center din Baia Mare, sâmbătă, 23 septembrie, la ora 8.00. Tot aici se vor derula startul și proba de îndemânare, cu începere de la ora 10.00. Sosirea și premierea câștigătorilor vor avea loc în Tulghieș, la pensiunea „Drumul Țării”.
Specificul Raliului Autonord constă în faptul că se desfășoară în regim de circulație deschis (fără închiderea drumului), respectând normele legislației și ale codului rutier în vigoare. E o competiție de tip open, la care se pot înscrie autoturisme de orice tip, care au ITP valabil. La raliu pot participa și iubitorii de motociclete, cărora li s-a alocat un traseu special.
Raliul ”Autonord a ajuns la a 15-a ediție, fiind organizată de Rotary Club Baia Mare 2005, cu sprijinul Consiliului Județean.