Avem oficial primii români care au fost confirmați atât cu gripă, cât și cu coronavirus. E o premieră, însă despre suprapunerea acestor virusuri s-a vorbit încă de anul trecut că ar fi posibilă. Doina Azoicăi, fosta președintă a Societății Române de Epidemiologie, a tras un semnal de alarmă în Libertatea legat de suprapunerea virusurilor. Mai exact gripa cu COVID-19 la un loc. Spitalele sunt deja pline de persoane cu infecții respiratorii, iar deja avem primul pacient cu COVID și gripă.
„„Suntem în plin sezon și e de așteptat ca situația actuală de creștere a infecțiilor acute de diverse etiologii să continue. Sigur că anul acesta și anul anterior, cei considerați postpandemici, sunt mai particulari, pentru că pe lângă riscurile de infecție cu virusul gripal și altele respiratorii a apărut și riscul infecției cu SARS-CoV-2. Au fost diagnosticate cazuri de infecții asociate, gripă + SARS-CoV-2, denumit «florona», dar în mod particular, postpandemic, se remarcă și coinfecțiile cu virusul respirator sincițial”, a precizat Doina Azoicăi pentru Libertatea.
Aceasta a mai spus: „Am văzut și persoane tinere care s-au prăpădit după ce au făcut COVID-19. Dar da, sunt grupuri de persoane vulnerabile, în special bolnavii cronici, care au șanse mai mari să facă manifestări mai vizibile, care să necesite o monitorizare mai atentă”,
Mai trebuie spus că din 2024, în România va fi disponibil și vaccinul pentru virusul respirator sincițial, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Dragoș HOJDA