- Publicitate -
Ad imageAd image

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, și-a început mandatul sub semnul binecuvântării

Ad imageAd image

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, și-a început noul mandat în fruntea administrației județene prin organizarea unei ceremonii religioase, în cadrul căreia au fost prezenți secretarul general al Consiliului Județean, directori din cadrul aparatului propriu, primari și consilieri județeni. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de către părintele Andrei, care și-a manifestat deschiderea de a oferi sprijin spiritual noii echipe, dorind succes și lumină în toate acțiunile pe care le vor întreprinde în beneficiul comunității.

Președintele Consiliului Județean a subliniat rolul important al credinței în misiunea publică: „Cred cu tărie că orice acțiune ce poartă binecuvântarea Domnului devine o misiune sfântă. Cu ajutorul Lui, vom putea face în Maramureș fapte demne de oamenii pe care îi slujim.”

Această ceremonie de binecuvântare reprezintă un început simbolic pentru un mandat orientat spre dezvoltare și progres, sub deviza dedicării și responsabilității față de maramureșeni.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu