Preşedintele clubului de fotbal Brescia, pozitiv la Covid-19

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Preşedintele clubului italian de fotbal Brescia, Massimo Cellino, a anunţat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus, informează presa italiană, potrivit Agerpres.

„După două săptămâni de carantină la Cagliari, am mers la spital pentru a-mi face un test de depistare. Fiica mea a avut virusul, nu însă şi fiul meu. Iar eu îl am în prezent”, a declarat Cellino pentru cotidianul La Repubblica.

„În privinţa simptomelor, am stare de oboseală excesivă şi puternice dureri osoase”, a mai spus conducătorul echipei aflate pe ultimul loc în Serie A.

La începutul acestei luni, Massimo Cellino a ameninţat că îşi va retrage echipa din Serie A dacă Federaţia italiană de fotbal (FIGC) va ordona reluarea meciurilor în lunile următoare.

„Nu se pot relua competiţiile, din multe motive. Sunt două puncte în special: respectarea sănătăţii şi salvarea sistemului fotbalului. Pe lângă pierderea acestui sezon, îl punem totodată în pericol şi pe următorul, care va fi esenţial”, a declarat Cellino pentru Gazzetta dello Sport.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu