Premierul Romaniei, Nicolae Ciucă, a fost întrebat de jurnalistul Ziarmm.ro despre problema nerezolvtă încă a deșeurilor din Maramureș. Lăsand la o parte faptul că Premierul a vorbit despre minerit, poluare etc cand a fost întrebat de deșeuri, ulterior a revenit și a răspuns întrebării. Un lucru lăsat să se înțeleagă este că autoritățile județene sunt cele care vor trebui să rezolve această problemă cumva. Adică acel depozit de la Fărcașa trebuie finalizat cumva, candva. Și asta cat de repede.
„Deșeurile menajere reprezintă o problemă a autorității locale, o groapă de deșeuri care nu a fost finalizată. Problema eu o știu de anul trecut, cand în municipiul Baia Mare, în preajma Sărbătorilor, deșeurile nu fuseseră colectate. S-a reușit atunci să se intervină și să se găsească o soluție. Problema a reapărut în urmă cu aproximativ o lună de zile, cand am discutat cu președintele CJ Maramureș, cu secretarul de stat Raed Arafat și am dus această problemă în CNSU, am declarat starea de alertă, și am făcut în așa fel încat deșeurile să poată fi preluate de gropile din județele limitrofe. Asta e soluția găsită pănă cand la nivelul autorităților locale se va finaliza această problemă”, a spus Ciucă în cadrul conferinței de presă.
Dragoș HOJDA