În 8 iunie, în poligonul Centrului de Instruire Profesională de la Mediaș, a demarat testarea funcționării aparatelor de utilizare a gazelor naturale și a rețelei de distribuție cu amestec de 80% gaze naturale și 20% hidrogen, aceasta fiind prima etapă a proiectului pilot 20HyGrid, lansat în premieră în România de cei de la Delgaz Grid.
Oficialii companiei au precizat că testele urmăresc „să determine cu rigurozitate nivelul de compatibilitate cu hidrogenul al componentelor rețelei existente de distribuție a gazelor naturale și al instalațiilor și aparatelor de utilizare ale clienților casnici. Ele iau în calcul toate particularitățile din România pentru validarea unei soluții tehnice la nivel național privind utilizarea în condiții de siguranță a amestecului de gaze naturale şi hidrogen”.
„Pentru testare, în prima etapă, am construit în poligonul de la Mediaș o mini-rețea de distribuție la care racordăm și testăm, într-un mediu controlat, majoritatea categoriilor de aparate de utilizare existente. În etapele următoare vom realiza teste pe rețele operaționale respectiv pe aparate din casele clienților. Având în vedere experiența acumulată, suntem convinși că testele vor demonstra ceea ce ne-am propus. Hidrogenul este doar un alt gaz combustibil, care nu implică riscuri diferite de metan, fapt demonstrat de toate proiectele derulate în țările vest europene”, a explicat Dr. Cristian Călin, Manager Tehnic Gaz, coordonatorul proiectului.
Oficialii companiei au precizat că vor fi testate centrale termice, aragaze, convectoare, aparate de preparat apă caldă, arzătoare din sobe de gătit, încălzit: „De exemplu, vor fi testate atât centrale termice existente, modele mai vechi, fără condensație, instalate înainte de 2015, precum și centrale în condensație, instalate în special după 2015, respectiv aparate de generație nouă, care sunt deja pregătite pentru amestec cu 20% hidrogen. Delgaz Grid are ca parteneri șase mari producători de centrale termice și aragaze care acoperă aproximativ 80% din piața din România, ceea ce asigură o reprezentativitate foarte bună în cadrul proiectului.
Specialiştii Delgaz Grid au dobândit experiență și certificare în Germania, unde au testat la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituție tehnico-științifică care funcționează în cadrul Institutului de Tehnologie din Karlsruhe, amestecuri de gaze naturale cu diferite adaosuri de hidrogen pe diferite sisteme de ardere: centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de încălzit și gătit”.
FOTO Delgaz Grid Romania
Dragoș HOJDA