Detasamentul de Pompieri Baia Mare a rasunat ieri, din nou, de glasurile cristaline ale colindatorilor. De aceasta data, oaspetii pompierilor au fost copiii de la Gradinita si Scoala Generala “Ion Luca Caragiale” din Baia Mare.
Nu mai putin de 30 de mici colindatori au sustinut un adevarat program artistic, cu momente individuale si armonii corale. Micutii de la gradinita au impresionat cu straiele populare si prezenta scenica, iar colegii lor din clasele mai mari au demonstrat, intonand cateva colinde britanice si americane, ca au invatat temeinic la orele de engleza.
Pompierii au fost impresionati de gestul copiilor, pe care i-au rasplatiti, ca niste gazde bune ce sunt, cu colacei, mere si alte dulciuri si i-au invitat sa revina si la anul.
Cadouri din Belgia
Voluntari romani si belgieni de la fundatia “ E.M.A.” au donat astazi doua calculatoare si o imprimanta inspectoratului nostru. Tot astazi, voluntarii i-au insotit pe pompierii Detasamentului Baia Mare in zona Preluca. Militarii si reprezentantii fundatiei au dus ajutoare familiilor nevoiase din satele respective.
Actiunea comuna a voluntarilor si pompierilor s-a desfasurat in baza protocolului existent intre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Gheorghe Pop de Basesti” al judetului Maramures si fundatia “E.M.A“.