Se apropie alegerile locale. Și asta se vede. Aleșii vor ca alocația complementară pentru un singur copil, în cazul în care veniturile pe membru al familiei nu depășesc 0,80 ISR (indice social de referință), adică în jur de 430 de lei, să crească de la 87 de lei la 174 de lei, respectiv în cazul familiilor unde veniturile pe membru de familie sunt între aproximativ 430 de lei și 860 de lei, creșterea alocației să fie de la 79 de lei la 158 de lei.
În cazul familiilor cu patru sau mai mulți copii vom avea creșteri mult mai mari. În cazul familiilor monoparentale cu patru sau mai mulți copii, creșterile vor fi de la 450 de lei la 900 de lei. În toate aceste cazuri de modificare a creșterii cuantumului alocațiilor, votul decisiv va fi dat de cei de la Camera Deputaților.
O altă chestie electorală este legată de salariile din administrația locală. Și avem proiectul de lege prin care personalul din aparatul propriu al primăriei și al consiliilor locale, dar și cel din serviciile publice aflate în subordinea acestora, vor putea avea decontat transportul între localitatea unde angajații au domiciliul și locul unde își desfășoară munca. Mai adăugăm proiectul de lege prin care sunt mărite salariile aleșilor locali cu 10% de la 1 noiembrie 2022, proiect care a fost adoptat deja de Parlament, iar din noiembrie vor avea salarii majorate primarii, viceprimarii, dar și șefii de Consilii Județene.
Așadar, creșterea salariilor primarilor și președinților de CJ va fi între 880 de lei și un maxim de 2.200 de lei, respectiv creșterile viceprimarilor și a vicepreședinților de CJ vor fi între 660 de lei și maxim 1.760 de lei. Cand cresc salariile celor care activează în sectorul privat? E ușor a da legi, greu de a fi aplicate.
Dragoș HOJDA