- Publicitate -
Ad imageAd image

POLUARE ISTORICĂ – După rațe au apărut șopârlele pe malurile râului Săsar

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Știe toată lumea că râul Săsar care traversează Baia Mare a fost puternic poluat cu ape industriale rezultate din minerit şi metalurgie timp de peste 50 de ani. Odată cu oprirea activităţilor industriale însă apa râului, dar şi ecosistemul din zonă au intrat într-o refacere lentă. Un prim semn a fost revenirea raţelor sălbatice, care s-a întâmplat acum câțiva ani, astfel că rațele pot fi văzute și acum pe Săsar. Băimărenii se bucură de prezența lor, dovadă că le dau de mâncare.

Revenirea rațelor a fost într-adevăr interpretată de specialiştii în domeniul mediului ca un fenomen pozitiv, demonstrând că flora şi fauna râului se reactivează. Iar acum băimărenii care se plimbă de-a lungul râului pot vedea… șopârle. Un alt semn poate că natura își revine și încet încet Săsarul va redeveni ceea ce a fost cândva. De-a lungul râului pot fi observate exemplare de Lacerta viridis, sau cum este cunoscut de toată lumea – gușterul.

„Dacă nu mai se menține sursa de poluare a râului Săsăr, adică acele surpări în zona Tunel Cavnic – Şuior – Baia Sprie, natura își reintră în drepturi, așa cum se întâmplă în situri poluate radioactiv gen Cernobîl. Încărcătura de metale grele sau alți agenți poluanți este preluată și înglobată de plante acvatice sau din zona ripariană a Săsarului, de către peștii din apă, gândacii sau alte specii de faună, până la cele din vârful lanțurilor trofice, respectiv de prădători”, ne spune biologul Claudiu Iușan.

Săsarul mai este folosit pentru scăldat, pentru distracția cu cei mai buni prieteni ai omului, câinii, dar cam atât. Deocamdată acele amenajări de-a lungul râului Săsar se lasă așteptate. Băimărenii pot acum folosi de la podul de la Universitate o cărare care îi aduce de-a lungul râului până în zona Tribunalului Maramureș, însă este un loc frecventat în special de cei care dețin animale de companie.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu