Polonia vrea ca Uniunea Europeană să-i permită să reducă TVA la carburanţi pentru a atenua impactul creşterii preţurilor, a anunţat miercuri premierul Mateusz Morawiecki, transmite Reuters, informează AGERPRES.
Autorităţile de la Varşovia au adoptat reducerea taxelor la benzină, gaze naturale şi electricitate şi distribuirea de bani către gospodării, în cadrul unui program în valoare de până la 10 miliarde de zloţi (2,54 miliarde de dolari).
De asemenea, Guvernul polonez vrea TVA zero la alimente dar susţine că are nevoie de aprobarea Bruxelles-ului din cauza reglementărilor UE. Ministrul de Finanţe, Tadeusz Koscinski, a declarat la postul public de radio că Polonia vrea să reducă TVA la carburanţi de la 23% la 8%.
„Am cerut Comisiei Europene reducerea TVA la carburanţi, nimeni din Europa nu a făcut asta. Încercăm să venim împreună cu o soluţie corectă, va mai dura cu certitudine câteva săptămâni”, a explicat Mateusz Morawiecki la o conferinţă de presă.
Conform Institutului Naţional de Statistică, rata inflaţiei în Polonia s-a situat în noiembrie la 7,8%.
Clienţii persoane fizice ai companiilor energetice poloneze Energa, PGE, Enea şi Tauron vor trebui să plătească anul viitor cu aproximativ 24% mai mult pentru energie, pe baza tarifelor aprobate săptămâna trecută de Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei.
Creşterea tarifelor se va ridica la aproximativ 21 de zloţi (5,14 dolari) net pe lună.
Decizia vine în urma majorării preţurilor cu ridicata la energie şi a costurilor achiziţionării drepturilor de emisii de CO2, a informat Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei.
Noile tarife vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.
Separat, Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei a aprobat un nou tarif pentru clienţii persoane fizice ai companiei de stat PGNiG, care vor plăti mai mult pentru facturile lor la gaze naturale.
Aceştia vor plăti mai mult cu 41% pe lună pentru gazele utilizate la prepararea mâncării, iar cei care folosesc o cantitate mai mare de gaze naturale, de exemplu pentru încălzirea locuinţei, vor plăti mai mult cu aproximativ 54% pe lună.
Guvernele din Europa şi din întreaga lume se confruntă cu presiuni similare din partea inflaţiei, ca urmare a creşterii preţurilor globale la energie şi a perturbărilor apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare din cauza pandemiei de coronavirus şi a carantinelor impuse pentru a opri răspândirea virusului.