În Maramureș au ajuns, în data de 21 aprilie, primele două BMW-uri care vor intra în dotarea polițiștilor rutieri. Unul dintre ele a ajuns la Serviciul Rutier Maramureș, iar cel de-al doilea ajunge la Biroul Rutier Baia Mare. De săptămâna viitoare mașinile vor putea fi văzute pe străzile din municipiu, dar și pe drumurile din județ, deocamdată fiind făcute formalitățile pentru a se putea circula cu ele. În 2023 ar urma să mai vină în Maramureș alte 2 astfel de mașini.
„În 21 aprilie au ajuns două BMW-uri, acum sunt la Serviciul de Logistică, se fac toate actele pentru ele. De săptămâna viitoare vor putea fi văzute pe străzi. Era necesară o astfel de achiziție pentru polițiștii maramureșeni, știți că parcul auto al IPJ Maramureș este destul de uzat. Era normal ca și poliția să se upgradeze în condițiile în care pe străzi circulă tot mai frecvent mașini puternice, parcul auto al județului devine tot mai mare etc”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Dorin Gherman, șeful Serviciului Rutier Maramureș.
Poliția Română preciza anul trecut că printre proiectele care au vizat îmbunătățirea mobilității, la nivelul Poliției Române se numără întărirea capacității administrative și operaționale a structurilor de luptă împotriva traficului de droguri și terorismului – autovehicule BMW (cutie 8+1) sau operaționalizarea structurilor de poliție pentru protecția animalelor, nou înființate – autovehicule Ford (cele prevăzute cu cutie automată au 10+1 trepte).
„În toate achizițiile, au fost folosite, în principal, fonduri nerambursabile. Prin achiziționarea de autospeciale se urmărește sporirea capacității Poliției Rutiere de a răspunde cerințelor sociale actuale, respectiv o reacție promptă, sigură și eficientă, în concordanță cu intenția de creștere a capabilității tehnice a poliției de depistare și de oprire pentru control a autovehiculelor și a ocupanților acestora, aspecte operative ce sunt de cele mai multe ori elemente asociate riscului profesional și în directă legătură cu siguranța celorlalți participanți la trafic”, preciza atunci Poliția Română.
Dragoș HOJDA