Plăţile efectuate către fermieri au depăşit 127,5 milioane de euro, în perioada 15 – 19 ianuarie 2024

Plăţile efectuate în această săptămână către fermieri au depăşit 127,5 milioane de euro, pentru anul de cerere 2023, a anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), informează AGERPRES.

Astfel, din suma totală plătită de APIA, în perioada 15 – 19 ianuarie 2024, peste 87,98 de milioane de euro sunt din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru un număr de 26.109 fermieri, în timp ce 26,31 milioane de euro provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru 29.065 fermieri.

Potrivit sursei citate, de la bugetul naţional (BN1) au fost plătiţi 29.066 fermieri, cu peste 5,22 milioane de euro, iar din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI) un număr de 31.831 fermieri cu suma de 7,98 milioane de euro.

„Asigurăm fermierii că vom continua efectuarea plăţilor aferente Campaniei 2023 în ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în cel mai scurt timp banii cuveniţi”, transmit reprezentanţii APIA.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu