- Publicitate -
Ad imageAd image

Plângeri penale în dreptul ISJ Maramureș. Cum și cine girează gradații de merit acordate nelegal (I)

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Mai mulți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Maramureș (ISJ), precum și cadre didactice din învățământul preuniversitar s-au ales cu plângeri penale, în urma evaluărilor ocazionate de acordarea gradațiilor de merit pentru profesorii Clubului Sportiv Școlar nr. 2 Baia Mare (CSS 2). Comisia constituită la nivelul ISJ Maramureș a operat cu încălcarea prevederilor legale, afirmă anumiți profesori ai CSS 2 Baia Mare, care au sesizat Parchetul în legătură cu comiterea infracțiunii de abuz în serviciu în dreptul membrilor respectivei comisii. De asemenea, cadrele didactice favorizate în urma evaluării vor fi cercetate penal pentru infracțiuni de fals și uz de fals.

În fapt, la începutul lunii iunie, activitatea profesorilor-antrenori din cadrul CSS 2 Baia Mare a fost evaluată conform normativelor prevăzute de lege, fiecare obținând un anumit punctaj. Conform acestuia din urmă, cadrele didactice cu cele mai importante rezultate sportive s-au clasat pe ultimele locuri, gradațiile de merit fiind acordate altor profesori, care acum sunt acuzați că și-ar fi falsificat actele din dosarele depuse. Toate acestea s-ar fi petrecut sub ochii membrilor comisiei de evaluare, acuzați acum de abuz în serviciu. De complicitate este vizat și Ionuț Cârstea, observator din partea sindicatului profesorilor.

”La concursul de evaluare a gradațiilor de merit, din 3 iunie, 2021, comisia formată de Inspectoratul Școlar Județean nu întrunea competențele cerute de lege. Directorul CSS Baia Sprie și-a favorizat, cu ajutorul observatorului din partea Sindicatului Spiru Haret, colegii de la club. Acest observator, în persoana lui Ionuț Cârstea, de patru ani încoace, hotărăște discreționar cine ia gradațiile de merit, indiferent de (non)performanțele sportive obținute de cei în cauză, chiar dacă legea prevede altceva.

La evaluarea din 3 iunie, un membru al comisiei a lipsit, chipurile, ”a fost bolnav”, iar conform metodologiei, conducerea Inspectoratului trebuia să dea o altă decizie și să formeze o altă comisie. Însă această procedură nu s-a respectat”, afirmă unul dintre profesorii care au sesizat Parchetul.

Pentru ZiarMM, un alt profesor acesta a declarat faptul că ilegalitățile respective au un istoric foarte bogat. De asemenea, cadrele didactice implicate din partea CSS 2 s-ar face vinovate de abuzuri inimaginabile.

”Din 2016, acest Ionuț Cârstea nu și-a ținut orele de antrenament, la CSS 2, unde este normat cu nouă ore, ca profesor-antrenor de scrimă (vezi cazul Dragnea, cu angajări fictive la DGASPC Teleorman, unde pilele acestuia erau remunerate fără a presta munca respectivă), trecând în registrul școlii și în SIIR (sistemul informatic integrat al învățământului din România) elevi ce nu au fost selecționați și care nu au făcut niciodată scrimă. Un fals evident în actele întocmite de Cârstea. Acesta a prelucrat datele cu caracter personal ale respectivilor elevi, fără a avea acordul acestora sau al părinților.

Atunci când colegii i-au atras atenția asupra acestor aspecte, Cârstea s-a răzbunat, având grijă să îi lase fără gradația de merit ce li s-ar fi cuvenit. Toate acestea se pot verifica în arhiva ISJ Maramureș, inclusiv în cea electronică, contestațiile depuse în ultimii ani de colegii lezați fiind respinse”, a conchis sursa noastră.

Urmează ca organele de cercetare penală să întreprindă verificări în această speță. Până la finalizarea acestora, așteptăm reacția conducerii ISJ față de acuzațiile aduse. Suntem siguri că Minodora Hendea, inspector școlar general al ISJ Maramureș, ne va putea răspunde fără ezitare unor întrebări simple și lămuritoare. Dacă nu nouă, eventual instituțiilor abilitate.

Cum este posibil ca un profesor să nu țină nicio oră de curs, dar el sa fie remunerat din bugetul statului, timp de cinci ani?
Cum se poate ca un profesor sa aibă trecuți în registrul scolar și, mai nou, în SIIR, elevi care nici măcar nu au fost selecționați la ramura de sport scrima? Nimeni din unitatea de învățământ CSS 2 nu a văzut nimic până acum?
Cum este posibil ca datele cu caracter personal ale elevilor să fie prelucrate fără acordul părinților sau al celor în cauză, iar conducerea CSS 2 Baia Mare să închidă ochii ani la rând? Cât despre ceea ce face și nu face Ionuț Cârstea conducerea ISJ nu știe nimic?

Va urma!

Ciprian DRAGOȘ

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu