Viața are gust, vorba celor de la Holograf. E drept că uneori neplăcut, peste măsură de acru ori cam amărui, depinde cum îți dresezi papilele. În cele ce urmează, câteva picături din viața de zi cu zi din Baia Mare. Așa, de gust.
Într-un supermarket, o coniță angajată acolo care făcea recensământul mărfurilor de pe rafturi și de prin lăzi se apucă de-i transmite cuiva (pesemne de la depozit), prin microfonul lipit de față ca la arbitrii de fotbal: ”Nu mai sunt nici de-alea, le-au luat pe toate, ca lupii!”. Se simțea în vocea oțetită a duduii că era podidită de o pizmă nemascată la adresa clienților care, ”ca lupii”, și-au permis să golească raftul sau lada de cine știe ce produse. Păcat că n-a fost pe-acolo vreun client-lup care să-i spună: ”Vă plângeți ca oaia”. Dar n-au intrat zilele-n sac.
La o intersecție a două bulevarde din urbe, o jună romă cu un copilaș în brațe își face numărul mieros de cerșit și primește câteva bancnote de 1 leu. La câțiva metri după ce-i întoarce spatele celui care i-a dat paralele cu pricina, câte vor fi fost ele, mormăie cu obidă: ”Fir-ai al dracu’ cu banii tăi de zgârcit ce ești!”. Bine că nu l-a luat de gât, să-i dea vreo două scatoalce și să-i ceară și casa și mașina, fire-ar al naibii de binevoitor!
În Parcul ”Regina Maria” e o pistă de tartan pentru cei care vor să facă nițică mișcare, adică să alerge, nu să se dea în stambă cu tumbe sau să adune ghindă pentru veverițe. Nu e zi ca pe pista respectivă să nu se plimbe unii cu cărucioare cu copii, alții fără. De parcă aleile n-ar fi de trei ori mai late decât tartanul. Greu de priceput de ce o fac, mai cu seamă că văd că pe-acolo sunt unii care aleargă. Le-o fi mai moale la călcâi. De parcă ar purta, neomologat, sensibilul călcâi al lui Ahile. (H.I.)
Sursa foto: pixabay.com