- Publicitate -
Ad imageAd image

Piata drogurilor din tara, alimentata de doi romani care impachetau amfetamine in orasul bulgar Ruse

Ad imageAd image

Doi romani sunt acuzati ca impachetau amfetamine intr-un apartament inchiriat in orasul bulgar Ruse. Drogurile erau destinate pietei din Romania si au fost trimise in Bucuresti prin aeroportul din Sofia, informeaza surse din politia bulgara.

Vamesilor de pe aeroportul din capitala bulgara li s-a parut insa ciudat ca cineva din Ruse foloseste aceasta cale de transport pana in Bucuresti, in loc sa-si transporte marfa pe podul Giurgiu-Ruse si au verificat pachetele al carora continut oficial declarat era sare de baie, descoperind ca de fapt este vorba de amfetamine.

Cu toate ca oamenii legii bulgari au pastrat captura la secret, sperand sa ajunga la traficanti, romanii au aflat ca pachetele lor nu au ajuns la destinatar si au plecat repede din Ruse. Politistii au gasit locuinta in care era laboratorul de droguri dupa ce au fost alarmati de proprietarul ei, care a sunat la politie pentru ca cei doi chiriasi romani au plecat fara sa-si plateasca chiria. Autoritatile bulgare au comunicat politiei romane numele celor doi.

Expertii sunt de parere ca traficantii cunosteau foarte bine legislatia bulgara si au ales intentionat aceasta tara deoarece amfetaminele pe care le produceau erau unele foarte usoare, actiunea lor comparandu-se cu cea a medicamentului codeina.

Spre deosebire de cea din Romania, legea din Bulgaria nu prevede nicio pedeapsa petru niste droguri atat de usoare, afirma sursele citate. Ministerul bulgar de Interne a refuzat orice informatie oficiala despre acest caz, cel mai probabil pentru ca suspectii nu au fost inca retinuti.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu