- Publicitate -
Ad imageAd image

Peste 9.500 de dosare penale întocmite în 2023; creştere cu 11% faţă de anul anterior

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Faptele ilegale descoperite la frontierele ţării au crescut, în 2023, cu 11% faţă de anul anterior, cele mai multe înregistrându-se în domeniile trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei, dreptul de proprietate intelectuală, fals şi uz de fals, trafic de migranţi, a declarat, luni, Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Cornel-Laurian Stoica, în cadrul bilanţului instituţiei pe anul 2023, prezentat la sediul IGPF, informează AGERPRES.

„În anul 2023, la nivelul structurilor Poliţiei de Frontieră Române au fost înregistrate 9.524 dosare penale, cu 11% mai multe faţă de anul anterior. Au fost desfăşurate activităţi în baza a 666 delegări emise de procurori (faţă de 527 în 2022), cele mai multe fiind din partea DIICOT”, a spus Stoica.

În materie de constatare şi sancţionare a faptelor contravenţionale, în 2023 s-a înregistrat o creştere cu 11,4%, valoarea sancţiunilor fiind de peste 11 milioane lei (9,6 milioane de lei în 2022).

În ceea ce priveşte fenomenul migraţiei ilegale, şeful IGPF a menţionat că acesta trebuie poziţionat în contextul european care indică o scădere importantă, cu circa 30%, pe ruta Balcanilor de Vest, în timp ce Serbia rămâne principalul stat de tranzit pentru „ieşirea” din regiune către Croaţia şi Ungaria.

„În anul 2023, intrările în România dinspre Serbia au scăzut covârşitor, cu 94,2%”, a precizat Cornel Stoica.

Ca urmare a măsurilor de prevenire a trecerilor ilegale implementate la frontiera româno-sârbă, au fost închise direcţiile de deplasare ale unui număr de 803 migranţi, indicator în scădere cu aproape 98%.

Şeful IGPF a arătat că în România fenomenul migraţiei ilegale se poziţionează în contextul unei situaţii care se manifestă tot mai intens, respectiv migraţia către vest a forţei de muncă importată din alte state, adică persoane care au intrat în ţară legal, cu viză de muncă.

„Din totalul de aproape 19.000 de detecţii, cu 16% mai mult decât în anul anterior, circa 12.000 de persoane au fost depistate pe sensul de ieşire din România, adică un plus de peste 93% faţă de anul anterior. În cei 6.700 de migranţi depistaţi pe sensul de intrare se includ şi cei aproximativ 4.400 de cetăţeni ucraineni identificaţi în trecere ilegală a frontierei şi care au solicitat o formă de protecţie în ţara noastră”, a mai declarat Stoica.

El a adăugat că în majoritatea cazurilor migranţii se deplasau în mod organizat, astfel fiind reţinute 728 de călăuze, transportatori sau facilitatori, cu circa 30% mai multe decât în anul anterior.

În ceea ce priveşte contrabanda cu ţigări, în 2023 a fost înregistrat cel mai mare volum de ţigarete capturate în ultimii 5 ani şi faţă de anul 2022 constatările au crescut cu 40%.

Au fost constatate 427 de infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală, fiind confiscate peste 5,5 milioane pachete de ţigări – cu o valoare de piaţă de peste 95 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 36%.

„De asemenea, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării aproape 17 tone de tutun şi 31 de tone tutun de narghilea. În acest context au fost destructurate trei grupuri infracţionale organizate, în care erau implicate 47 de persoane”, a menţionat Stoica.

În ceea ce priveşte traficul de droguri, în 2023 s-a înregistrat o creştere cu circa 68% a valorii bunurilor descoperite şi reţinute, care s-a situat la aproximativ 529 milioane de lei.

Poliţiştii de frontieră au descoperit 229 autovehicule furate, reprezentând un procent în creştere cu peste 21%. De asemenea, poliţiştii de frontieră au descoperit importante cantităţi de bunuri contrafăcute, fiind constatate 1.222 de infracţiuni privind încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (356 în 2022).

Cornel Stoica a mai spus că în ceea ce priveşte braconajul piscicol au fost constatate 606 infracţiuni (461 în 2022) şi au fost aplicate 1.087 de contravenţii în sumă de peste 327.000 lei. Au fost reţinute 44 de ambarcaţiuni (între care trei pescadoare bulgăreşti) implicate în activităţile de braconaj şi mai bine de opt tone de peşte braconat a fost reţinut în vederea confiscării şi a valorificării ulterioare, în creştere cu 5 tone faţă de anul anterior.

Poliţiştii de frontieră au identificat 517 transporturi ilegale de deşeuri, prin intermediul cărora s-a încercat introducerea ilegală în ţară a circa 7.000 de tone deşeuri de o mare diversitate.

„Creşterea constatată aici este, aşadar, de peste 78%, ceea ce indică nu doar o mai bună intervenţie a poliţiştilor de frontieră, ci şi o colaborare mai eficientă cu autorităţile din domeniu, care au însoţit măsurile dispuse la nivel naţional privind această problematică”, a mai spus Stoica.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu