- Publicitate -
Ad imageAd image

Personalul medical care a participat la lupta împotriva pandemiei va primi sporurile salariale cuvenite

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat recent proiectul de lege prin care personalul medical care a avut dreptul la sporurile salariale în timpul pandemiei va primi în curând aceste beneficii, care nu au fost acordate până acum.

„Iniţiativa legislativă a fost motivată de faptul că personalul medical care s-a implicat în lupta împotriva pandemiei COVID-19 a avut dreptul la un spor salarial de 30% pe durata stării de urgenţă şi în următoarele trei luni, însă în multe cazuri acesta nu a fost plătit deoarece legea nu specifica sursa de finanţare. Am reuşit să modificăm legea astfel încât acest beneficiu să fie acoperit din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, astfel încât persoanele în cauză să primească cât mai curând beneficiile financiare cuvenite”, a declarat deputatul Ladanyi Laszlo, elaboratorul proiectului de lege.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu