Pericol la Sighet, după ce Podul Abatorului din zonă a prezentat mari probleme tehnice, intervenția fiind absolut necesară. Primăria Sighetu Marmației a anunțat că pentru a putea interveni la Podul de beton peste râul Iza, „suntem condiționați de efectuarea expertizei tehnice pentru care au fost alocați bani din bugetul local și care este în lucru”.
„După ce în luna mai a acestui an una din cele două pasarele pietonale ale podului a cedat, am intervenit în primul rând pentru a securiza zona și a cupla cât mai repede apa pentru locuitorii din zonă. S-au făcut de asemenea măsurători pentru executarea unei balustrade din metal și au fost alocați bani din bugetul local pentru reabilitare. Din păcate demararea lucrărilor a fost amânată urmare a verificărilor și constatărilor reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții care au stabilit faptul că pentru a interveni la repararea podului este nevoie de o expertiză tehnică.
Ținând cont de faptul că este vorba despre o situație de urgență, a cărei soluționare nu suportă amânare, pentru punerea în siguranță a circulației auto și pietonale am solicitat societății SPG Urbana montarea unei balustrade provizorii, din material cu greutate specifică mică. Stimați cetățeni care locuiți în zonele Câmpu Negru și Dealul Cetății, vă invit să manifestați înțelegere față de situația creată și să circulați cu atenție, respectând restricțiiile de viteză și drum îngustat”, arată Primăria Sighet.
FOTO Vasile Moldovan/facebook
Dragoș HOJDA