PERCHEZIȚII – Tot mai mulți români prinși ca au profitat de pandemie și au încasat bani ilegal

Ad imageAd image

Un nou caz de înșelăciune și fals în declarații depistat de data aceasta de polițiștii din Prahova. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat 14 percheziții domiciliare, în județul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune și fals în declarații.

„Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi obținut, în mod ilegal, bani de la bugetul de stat, cu titlu de indemnizație de sprijin, pe durata stării de urgență instituită în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2. Totodată, ar fi solicitat acordarea unor indemnizații pentru creștere a copilului, în baza unor venituri declarate fictiv. Prejudiciul cauzat este de peste 26.000 de lei. De asemenea, prin acțiunile desfășurate în această dimineață, ar fi împiedicat obținerea frauduloasă a unei alte sume, de aproximativ 1.600.000 de lei. Polițiștii au pus în executare 16 mandate de aducere”, arată Poliția Română.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu