- Publicitate -
Ad imageAd image

PERCHEZIȚII – Pui de urs găsit la casa unui borșean (VIDEO)

Ad imageAd image
Ad imageAd image

 

Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș a confirmat faptul că azi, 10 iunie, au avut loc mai multe percheziții pe raza orașului Borșa. Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Maramureș, în baza mandatelor emise de Judecătoria Vișeu de Sus, au fost cei care au efectuat trei percheziții domiciliare, la locuința și dependințele unui borșean de 59 de ani.

Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, a ținut să precizeze că în urma verificărilor, au fost ridicate peste 40 de kilograme de carne, ce par a fi de vânat, un exemplar de urs, femelă, cu vârsta de aproximativ 4 luni, o capcană tip „gură de lup”, prevăzută cu lanț și ancoră metalică, precum și alte bunuri.

„Puiul de urs a fost examinat de către un medic veterinar, fiind predat reprezentaților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș.

În continuare, se efectuează cercetări față de bărbatul de 59 de ani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv deținerea în captivitate fără drept a unor specii de interes cinegetic. Pe parcursul perchezițiilor, polițiștii S.A.E.S.P. au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, polițiștilor din cadrul Grupei Canine și Poliției Borșa, precum și al comisarilor Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș”, a precizat Ionela Cozma.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu