Procurorii au stabilit că pe parcursul urmăririi penale au fost depistate două transporturi efectuate în septembrie 2019, respectiv februarie 2022, fiind indisponibilizate 2,3 kilograme de bijuterii din aur: „De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului infracțional organizat au desfășurat activități de camată, aceştia acționând cu precădere pe raza orașului Medgidia și a localităților limitrofe din județul Constanța. Astfel, aceștia au acordat ca îndeletnicire diverse sume de bani cu titlu de împrumut, în vederea perceperii de dobânzi lunare, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitățile entitățile financiare nebancare, fiind folosită în acest scop casa de amanet de pe raza Municipiului Medgidia”.
S-a stabilit că banii proveniți din infracțiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiți în imobile sau schimbați și transferați în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite al acestora.
DIICOT spune că toți membrii aflați în eșaloanele superioare ale grupării dețin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi, se deplasează constant în vacanțe de lux, etalând un mod de viață opulent, existând o disproporție vădită între veniturile obținute în mod legal și stilul de viață afișat.
Dragoș HOJDA