- Publicitate -
Ad imageAd image

Percheziții în Baia Mare: Droguri de mare risc descoperite de polițiști

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În cadrul unor cercetări efectuate într-un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în care au fost vizate fapte de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizația emisă de autoritățile competente” faptă prev. de art. 14, ind. 2, din Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere la domiciliile mai multor persoane fizice și sediul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Baia Mare, despre care existau informații că ar fi desfășurat activități ilicite în sfera introducerii în țară a unor substanțe dopante de risc și mare risc.

”Cu ocazia activităților desfășurate, au fost identificate și ridicate trei colete, care conțineau mai multe pachete cu substanțe din categoria celor interzise conform Legii nr. 104 din 2008, iar separat 90 de fiole și pastile care conțineau substanțe dopante (Methadolon, Omraden, Temoxifen). De asemenea, au fost indisponibilizate mai multe bunuri și înscrisuri în vederea probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.

În cadrul acțiunii derulate s-a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și tehnicieni criminaliști.

În continuare, se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu