Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița – Năsăud și IPJ Bistrița – Năsăud, au efectuat azi, 8 iunie, un număr de 40 de percheziții domiciliare, pe raza județului Bistrița – Năsăud, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării fără a fi supuse marcării, contrabandă, evaziune fiscală, eliberarea pentru consum, deţinere în afara antrepozitului fiscal şi transportul, ofârirea spre vânzare sau vânzarea de produse energetice și abuz în serviciu .
Autoritățile au stabilit că în cursul anului trecut, pe raza județului Bistrița-Năsăud, s-a constituit un grup infracțional organizat format din 16 persoane, în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări în formă agravantă: „S-a reținut faptul că, liderul grupului, cetățean ucrainean, a procurat țigarete de contrabandă la comanda membrilor grupării. Țigaretele erau introduse în mod fraudulos pe teritoriul României de către acesta, ascunse în paleți cu peleți și material lemnos importați de pe teritoriul Ucrainei. Ulterior, țigaretele erau comercializate către ceilalți membri ai grupării care le distribuiau unor terțe persoane.
Grupul infracțional a fost sprijinit de către un agent de poliție care îi asigura protecție, inclusiv ca antemergător, în cazul unor transporturi de cantități mai mari de țigarete”.
Ministerul Public precizează, de asemenea, că liderul grupării a achiziționat material lemnos, cherestea, la preț redus, fără acte justificative și a deținut și comercializat motorină, pentru care nu au fost achitate accizele aferente, fiind introdusă în mod ilegal din Ucraina, pe teritoriul României. Tot aici avem un alt membru al grupului care avea preocupări legate si de deţinerea si comercializarea de droguri, acesta comercializând asemenea substanțe în diferite localuri de pe raza muncipiului Bistrița – Năsăud cât și pe raza localităţii Rodna. DIICOT mai anunță că în urma perchezițiilor de astăzi, au fost identificate sumele de 27.300 de lei și 1.750 de euro, 6.650 de pachete de țigări de contrabandă, un dispozitiv de mărunțit metalic ce prezintă urme de substanță vegetală, alcool etilic produs în afara antrepozitului fiscal, mai mulți paleți cu peleți, mai multe telefoane mobile și produse pirotehnice.
Dragoș HOJDA