Guvernul României a schimbat Codul Rutier în acest an, iar motivul este legat de reducerea numărului de accidente rutiere pe de pe drumurile din țara noastră. Zilnic au loc accidente rutiere în care de cele mai multe ori mor oameni nevinovați. Ministrul Lucian Bode, la finalul ședinței de ieri a Guvernului, a prezentat zece puncte majore de intervenţie la nivelul legislaţiei rutiere, care şi-au găsit corespondentul într-un set de reglementări, pe principiul problemă identificată – soluţie propusă.
„Primul element de noutate şi cu cel mai mare impact vizează definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum și sancționarea acestui comportament cu amendă cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei, clasa a II-a de sancțiuni, și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Doi: Regimul de circulație pe autostradă și înăsprirea sancțiunilor pentru nerespectarea regulilor. Am văzut cu toții acele imagini șocante, care surprindeau un comportament iresponsabil și riscant, care a pus în pericol viața celor din jur, măsura legislativă fiind înăsprirea sancțiunilor. Așadar, se sancționează fapta privind circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor cu amendă prevăzut în clasa a IV-a de sancțiuni, între 1.305 și 2.900 de lei, și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Se introduce sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru săvârșirea faptelor privind executarea pe autostradă a manevrelor de întoarcere sau de mers înapoi. Trei: de asemenea, este trecută într-o clasă superioară de contravenții, din clasa a II-a de sancțiuni în clasa a III-a de sancțiuni fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire și neacordarea de prioritate, precum și majorarea perioadei de suspendare a permisului de la 30 de zile la 60 de zile. Am văzut atâtea tragedii la trecerile la nivel cu calea ferată, ceea ce indică o ineficiență a măsurilor actuale, motiv pentru care se majorează perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile în cazul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Cinci: Este reglementat un nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 de km pe oră față de limita legală, pentru depășirea căreia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile. Şase: Se introduce o nouă contravenție pentru nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului. Şapte: S-a constatat o lipsă de eficiență a punctelor de penalizare aplicate, întrucât în situația depunerii plângerii contravenționale, termenul de prescripție a cumulului de puncte nu se suspendă. De aceea, venim cu o nouă reglementare și se reglementează soluția de suspendare de drept a termenului de prescripție de 6 luni pentru cumul de 15 puncte de penalizare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Opt: Se introduce interdicția de a conduce un vehicul pe drumurile publice în urma condamnării pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier pe teritoriul României pentru titularii de permise de conducere emise de autoritățile altor state. De asemenea, a fost introdusă o facilitate importantă pentru cetățeni și anume: posibilitatea susținerii testului de verificare a cunoștințelor regulilor de circulație, care permite reducerea perioadei de suspendare la orice serviciu al Poliției Rutiere de pe teritoriul României. Şi ultima: Sunt stabilite norme cu privire la transmiterea datelor de identificare ale șoferului de către proprietarul mașinii, pentru responsabilizarea proprietarului mașinii, în sensul identificării în mod cert a persoanei care a condus vehiculul la un anumit moment”, a spus Bode.
Maramureșenii trebuie să știe că în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se modifică și se completează cu prevederile prezentei ordonanțe, prin hotărârea Guvernului. Această ordonanţă a Guvernului va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fiind pe legea de abilitare a Guvernului în perioada vacanţei parlamentare: „Încă o precizare: dispoziţiile referitoare la contravenţii intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe. Vreau să fie foarte clar un lucru şi cred că suntem conştienţi cu toţii, de realitatea zilelor noastre, care ne obligă la reacţii adecvate şi responsabile: carnagiul de pe şoselele României trebuie oprit. Acest obiectiv se atinge prin intervenţii ferme la nivelul Legislaţiei Rutiere, pentru că, din păcate, nu sunt suficiente doar campaniile de conştientizare şi cursurile de educaţie rutieră. Sunt adeptul prevenţiei. Amenda ar trebui să fie ultimul motiv pentru care şoferii conduc preventiv, în primul rând ar trebui să o facă pentru protejarea vieţii lor şi a celor din jur”.
Dragoș HOJDA