- Publicitate -
Ad imageAd image

PENTRU ȘOFERI – Trecerile la nivel cu calea ferată dintre Carei și Căpleni, modernizate de o firmă din Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Cele două treceri la nivel cu calea ferată pe drumul județean dintre Carei și Căpleni au fost dotate cu semibariere automate și, totodată, s-a reușit rezolvarea unei probleme care persista de mai mulți ani: demontarea liniilor nefolosite. Anunțul a fost făcut de către Consiliul Județean Satu Mare, care a ținut să arate că la predarea care s-a făcut în această săptămână au participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, administratorul public al județului, Kovács Maté, reprezentanții Direcției Tehnice a Consiliului Județean, ai companiei feroviare, ai celor două Primării Carei și Căpleni, ai Poliției Rutiere, precum și ai executantului lucrărilor, GDO MOV SRL Baia Mare.

”Cu acest proiect s-a rezolvat o problemă care, de ani de zile, a incomodat circulația miilor de cetățeni. Consiliul Județean a modernizat tronsonul de 3,4 kilometri din DJ108C, drum județean care trece prin Căpleni din direcția municipiului Carei și ajunge la Mănăstirea Franciscană Sf. Anton de Padova. Prin modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, circulația a devenit mai sigură, iar prin ridicarea liniilor neutilizate circulația a devenit mai comodă.”, a spus Pataki Csaba.

Mai spunem doar că lucrarea recepționată astăzi este printre cele mai moderne proiecte din Regionala CFR Cluj, în valoare de 3,3 milioane lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu